Clătitele sunt probabil ultimul lucru pe care l-ai mânca pe o zi cu ploaie îngheţata afară, dar iată că am făcut-o şi pe asta, cu ocazia lui Santa’s Food Truck Festival din Parcul IOR. Cel mai nou eveniment de street food a inclus atât burgeri, cât şi gyros, dar nu au lipsit nici deserturile, precum waffles sau faimoasele clătite. Cu un nume ca „La Nu Ştiu Cine” e garantat că vei reţine acest food truck. Şi cu tematica picturală veţi avea un motiv să nu uitaţi prea uşor acest van. Hai să vedem dacă şi gustul e pe măsura marketingului.

Spre deosebire de celelalte degustări şi recenzii, aici nu mai avem o delimitare clară a ambianţei şi servirii sau a băuturilor. Practic am luat clătitele şi ne-am deplasat superluminic spre primul taxi pentru a le savura la căldurică.

Servirea/ Ambianţa

Servirea a fost cât de rapidă se poate la un food truck, undeva între 3 şi 5 minute, cât să fac o galerie foto cu drăguţul van şi să aflu care sunt ineditele soiuri de clătite oferite.

Pe peretele camionetei cu bunătăţi tronează o listă cu pictori celebri, împărţiţi în perioade ca Renaşterea, Manierismul, Barocul, Rococo, Neoclasicismul, Romantismul, Realismul şi Impresionismul. Nu e de mirare că toate clătitele oferite aici poartă nume de pictori celebri. Atmosfera e primitoare, cu 3 persoane lucrând în van şi borcane de Nutella goale decorând peisajul.

Totul este foarte curat şi bine organizat, iar ingredientele sunt total la vedere, de la plita pe care se face clătita în faţă, până la casoletele cu nucă, biscuiţi, fructe uscate şi alte extra-uri. Avem şi frişcă Hulala pentru a le completa.

Mâncarea

Clătitele sunt realizate în formatul clasic cel mare, subţire şi rotund şi sunt vândute la un cornet triunghiular şi împachetate în pliuri moi şi suculente. „La Nu Ştiu Cine” nu se joacă, nu se aruncă în zona mâncărurilor sărate şi nu fac clătite mexicane, cu brânză sărată sau alte nebunii. Oamenii vor să ne crească glicemia şi starea de bine cu nişte crepes autentice.

Sunt şi câteva clătite inedite pe listă, precum cea Rafael, care combina Nutella cu îngheţată de vanilie, caramel şi pară. Sau puteţi încerca un Monet, cu biscuiţi Speculoos, merişoare, caramel şi topping de ciocolată. Clătitele Rembrandt combină pralinele şi migdalele cu îngheţata caramel, frişca şi ciocolată. Rubens e pe bază de mascarpone şi stafide, iar Dali combină merişoarele cu banana. Klimt include nuci, banană, miere şi topping de ciocolată .

Şi pentru că spuneam de inedit, trebuie să încercaţi clătitele Van Gogh, pentru că sună genial, având piure de castane, caise uscate, frişcă şi îngheţata de vanilie. Le-am gustat pe toate în imaginaţie şi vizual, dar în realitate am încercat două tipuri. Am degustat clătitele Botticelli, doar ca în loc de topping de zmeură am ales caramel, plus un Rembrandt, cu praline, migdale şi îngheţată caramel.

Din păcate până să ajung acasă îngheţata se topise, lovită de căldura din maşină, dar am apucat să gust din nimbul său eteric ca o trenă de mireasă. Pralinele au fost elementul neaşteptat din clătită, fiind ascunse de îngheţată şi apărând când te aşteptai mai puţin. Aveau o calitate la nivel de cofetărie şi zic asta ca un compliment. Migdale nu au fost chiar foarte multe, dar nu mă supăr pentru că nu aveam chef de ceva care nu e chiar dulce în acest combo.

Clătitele de la „La Nu Ştiu Cine” sunt super pufoase şi le pot compara cu pielea unui câine şarpey. Pliuri peste pliuri de cocă dulce, dar şi ceva mai well done, scăpând de gustul acela de clătite nefăcute pe care îl găsim uneori la pizzerii care dau si desert. Ceva îmi spune că s-au folosit şi ingrediente mai bio-eco-integrale cu care asociem nuanţa bronzată a clătitelor.

Cât despre clătitele cu Nutella şi banane, pot zice că a făcut minuni caramelul picurat peste ele. Bananele au alunecat pe gâtlej unse cu caramelul care a evocat atât de multe batoane de ciocolată americană caramelizată. Cantitatea de Nutella a fost OK, nici prea multă să îţi curgă până la cot, nici prea puţină să termini capătul clătitei doar cu coca în mână. Am apreciat că şi scoase din cornet, clătitele nu se dezintegrează, nu se desfac şi nu se lichefiază în mână sau pe masă.

Concluzii

Cele mai ieftine clătite de aici sunt 15 lei, cele mai scumpe sunt 18 lei. Probabil o să mă întrebaţi cum se compară „La Nu Ştiu Cine” cu geniala clatitarie din Braşov, „La Republique”. Joacă în ligi diferite, una fiind o Mecca a clătitelor, iar cealaltă fiind un pol al dulceţii staţionat în Parcul IOR. Sunt încântat de cantitate, prin simplul fapt că nu poţi mânca 2 clătite de gen consecutiv, iar preţurile nu sunt rele pentru standardele de food truck şi în general pentru creperii.

O bilă albă pentru „La Nu Ştiu Cine” e că are curaj să pună îngheţată în clătite, lucru pe care multe clatitării nu îl fac, inclusiv „La Republique”. Îmi place şi că insistă cu Nutella, la vedere în borcane şi în abundenţă în clătite şi că fac experimente cu pere, castane şi praline. Nu pot decât să mă întreb cum le-ar ieşi clătitele sărate…

Preţuri şi localizare:

Vă recomand să le încercaţi crepele şi îi găsiţi deocamdată în Parcul IOR până pe 26 decembrie, cu program între 12:00 şi ora 20:00. Food truck-ul se află la intersecţia dintre Liviu Rebreanu şi Câmpia Libertăţii, la acel glob pământesc rotativ.

Iată preţurile:

Crepes Botticelli: 15 lei
Crepes Rembrandt: 18 lei

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR