Americanii de la Popeyes și-au deschis primul restaurant în Sibiu, în incinta Promenada Mall. Acesta este al treilea oraș în care lanțul se extinde în 2025, după Iași și Cluj-Napoca. În ziua deschiderii, s-au format cozi de zeci de persoane, iar primii 100 au primit sendvișuri gratuite.
Brandul continuă dezvoltarea accelerată pe piața locală. În total, Popeyes a ajuns la 15 restaurante în România, din care șapte sunt în București. Pitești, Craiova, Brașov, Buzău, Ploiești, Constanța, Iași și Cluj completează lista. În fiecare locație, accentul este pus pe puiul marinat timp de 12 ore, semnătură a stilului Louisiana.
Pui crocant, condimente Cajun și atmosferă New Orleans
În deschiderea de la Sibiu, Popeyes a mizat pe atmosferă. A fost live band, roata norocului și concursuri pentru vizitatori. Primul client din coadă a primit un voucher valabil pentru un sendviș gratuit în fiecare zi timp de un an. Următorii doi au primit același beneficiu pentru 3 luni, respectiv o lună.
La nivel global, Popeyes deține peste 4.800 de restaurante. Brandul e cunoscut pentru sandvișurile cu pui, cartofii Cajun, aripioarele picante și sosurile proprii. Preparatele sunt disponibile în versiuni picante și nepicante. Secretul este tehnica de preparare – fiecare bucată de pui e frăgezită manual, apoi prăjită perfect.
Compania își propune să acopere fiecare oraș mare din România. Jakub Aleksandrowicz, Director de Marketing Popeyes Europa Centrală și de Est, a declarat că obiectivul rămâne extinderea rapidă în afara Capitalei.
Peste 50 de ani de istorie culinară din Louisiana
Popeyes a fost fondat în 1972, în New Orleans, Louisiana. Meniul său e construit în jurul bucătăriei Cajun: pui prăjit, condimente intense, texturi crocante. Brandul s-a extins internațional prin rețete simple, dar gustoase.
Puiul Popeyes se remarcă prin gustul unic. Este marinat timp de 12 ore, apoi trecut printr-un amestec de condimente propriu. Nu e un fast-food banal, ci un concept gândit să aducă Louisiana în fiecare oraș nou.
Restaurantul din Sibiu e deja activ și disponibil pentru public. Informații despre meniuri, program și locații pot fi găsite pe popeyesromania.ro sau paginile oficiale de Facebook și Instagram.