După ce anterior v-am prezentat recomandări de cuptoare cu microunde și alte produse utile prin casă sau în grădină, astăzi ne întoarcem în bucătărie. Avem astfel pe listă mixere de mână pentru bucătărie, modele accesibile care nu trec de 250 lei. Diferențele sunt la nivel de brand, putere, trepte de viteză și desigur preț. Pe listă sunt și modele super accesibile utile pentru a prepara rapid o cremă pentru prăjituri fără mare bătaie de cap.
Și de această dată am luat în calcul modele comercializate de eMAG, acolo unde există un sistem de recenzii bine pus la punct. Avem impresii direct de la cumpărători și detalii despre cum se descurcă aceste mixere în bucătărie. Există și un sistem de punctaj iar pe listă apare și un model cu nota maximă de 5 din 5. Iată cele mai bune 5 mixere pentru bucătărie la sub 300 de lei!
Philips HR3705/00
Primul model de pe listă se numește Philips HR3705/00 și este unul dintre cele mai accesibile de pe listă. Acesta are putere de 300W, se alimentează de la 220/240V și oferă 5 trepte de viteză. Primim în cazul de față funcții de frământare, amestecare și de mixare pentru ouă, iar aparatul dispune de sistem anti-alunecare. Există și un mod turbo pentru putere maximă.
Mixerul are cablu de 1.2 metri și greutatea sa este de doar 850 grame. Primim și mâner antialunecare și decuplare a paletelor printr-o singură apăsare de buton. Avem și suprafețe netede pentru curățare ușoară și accesorii lavabile în mașina de spălat vase. Acest mixer are palete conice care acoperă o suprafață mai mare într-un timp mai scurt și astfel vei obține acea textură fină și pufoasă. Prețul este de doar 109.90 lei.
George a ales din oferta de mixere fix acest model și iată impresiile sale:
Am primit exact ce am comandat. Sunt foarte mulțumit de produs și îl recomand cu încredere tuturor. Calitate preț este super bun. Recomand tuturor care vor să pregătească ceva bun și repede.
Tefal Powermix HT6101
Și Tefal Powermix HT6101 este un model de luat în calcul, unul care pune la bătaie și un bol de 0.6 litri. Are și funcție de pasare, mod turbo și bolul este din plastic. Pe lista de accesorii se află 1x vas, 2x tel, 2x cârlig de frământare și 1x accesoriu blender. Puterea sa este de 500W, are 5 trepte de viteză, iar cablul are o lungime de 1.2 metri suficient pentru a vă desfășura în voie în bucătărie.
Acesta poate bate albușuri de ou, prepara frișcă, compoziții pentru prăjituri și chiar frământa aluaturi. Posibilitățile de preparare sunt infinite și se pot mixa și supe-creme sau prepara piureuri. Poți face chiar și smoothie-uri, iar mixerul dispune de un buton de ejectare pentru a îndepărta cu ușurință accesoriile. Acum se găsește la suma de doar 229.91 lei.
Bosch MFQ3030
Mai departe îl descoperim pe Bosch MFQ3030, un mixer care pune la bătaie o putere de 350W și 4 trepte de viteză + mod turbo. Are funcții de frământare, amestecare, mixare ouă și vine cu 2x tel și 2x cârlig de frământare. Accesoriile sale sunt lavabile în mașina de spălat vase și cei interesați de dimensiuni trebuie să știe că acest aparat ajunge la o greutate de 800 grame. Are și un cablu de alimentare generos cu lungime de 1.4 metri.
Aflăm de la producător că aparatul este pe atât de puternic pe atât de silențios. Bosch spune că zgomotul în funcționare a fost redus prin utilizarea celor mai recente tehnologii și materiale. Modul turbo este la o apăsare distanță de buton și permite desăvârșirea aluaturilor. În momentul de față poate fi achiziționat pentru suma de doar 113.99 lei.
Avem și o recenzie de la una dintre cumpărătoarele acestui mixer:
L-am achiziționat acum o lună și până acum îți face treaba. Este foarte util pentru cremele prăjiturilor (treptele de viteză ajută). ocupă puțin spațiu iar dacă nu plănuiești să devii un bucătar expert prea curând, îți este suficient.
Tefal Quick Mix HT310838
Un alt model de la Tefal pe care l-am inclus pe această listă de recomandări de mixere este Quick Mix HT310838. Aici avem de-a face cu un aparat simplu și ușor de folosit, ale cărui accesorii pot fi ușor spălate în mașina de spălat vase. Are putere de 300W, 5 trepte de viteză cât și un mod turbo dacă ai nevoie de un boost în mixarea cremelor.
Mixerul dispune de 2 teluri din oțel inoxidabil utile pentru a prepara ușor aluaturi, amestecuri pentru tort, creme sau spumă din albuș de ou. Are și 2 cârlige din oțel inoxidabil pentru a frământa fără efort aluatul de pâine sau de pizza. La doar 98.90 lei este cel mai accesibil model de pe lista de față și nota de 4.91 din maxim 5, obținută de la 33 cumpărători îl recomandă clar.
Iată ce spune Criss, una dintre cumpărătoare:
Este uȘor de folosit, modul turbo salveazĂ timp Și rezultatul este perfect. Îl folosesc În special la sosuri Și nu am stricat niciunul.
VITEK VT-1424
Cel mai puternic model de pe această listă de recomandări este VITEK VT-1424. Deși poate că nu ai mai auzit despre acest brand, cumpărătorii sunt pe deplin mulțumiți de calitatea livrată aici. Toate recenziile primite de la cei care au ales model sunt de notă maximă 5 din 5 și asta îl recomandă clar. Dacă vrei ceva puternic și nu te deranjează o greutate mai mare, atunci acesta este modelul potrivit pentru tine.
Are greutate de 1.189 kg și oferă putere de 700W. Avem funcții de frământare, amestecare, mixare ouă și 5 viteze + mod turbo. La pachet găsim 2x cârlige pentru aluat, 2x bătător și se remarcă prin construcția din inox adoptată. Design-ul pare mai industrial, ceea ce ar putea fi pe placul unora, iar legat de preț, acesta este mai mult decât accesibil. În momentul de față poate fi cumpărat pentru suma de doar 109 lei.