Foodpanda recomandă cele mai bune preparate vietnameze de Ziua Naţională a Vietnamului

0
1093

Foodpanda continuă campaniile de promovare tematice, recomandând cele mai bune preparate vietnameze de Ziua Naţională a Vietnamului. Bucătăria vietnameză este una savuroasă, cu arome puternice şi condimente speciale, cunoscută pentru supe picante, sandvişuri cu chiftele de porc şi influenţa bucătăriei franceze.

Cel mai cunoscut preparat culinar vietnamez este supa Pho Bo, o mâncare tradiţională bogată în mirodenii, preparată din zeamă de vită cu anason, cardamon, scorţişoară, ghimbir, dar şi coriandru plus paste din orez. Are şi carne de vită şi se poate comanda de la restaurantul Li-Wu din Bucureşti. Tot la acelaşi restaurant cu specific vietnamez se află în ofertă şi Nem Nem, un preparat gustos şi săţios în forma unui rulou, excelent ca aperitiv sau fel principal. Este alcătuit din carne de porc, fidea de soia, ciuperci, urechi de lemn şi gulie.

Un alt preparat atractiv este Goi Cuon, care aduce cu pacheţelele de primăvară. Avem de-a face cu un amestec de ingrediente împachetate în foi de orez proaspete. Se poate încerca cu foi de orez, salată, morcov, castraveţi, tăiţei de orez, creveţi, mentă şi sos de peşte. Există şi o variantă vegetariană, Goi Cuon Rau, cu salată, morcov, ananas, castraveţi, mentă, tăiţei de orez şi sos vietnamez. Acestea se găsesc în meniul restaurantului Little Hanoi din Cluj-Napoca.

O altă recomandare este celebra raţă condimentată în stil vietnamez, cu sos de mango, ţelină, morcov, ardei gras şi vinete, pregătită de restaurantul Chanh Miam Miam din Bucureşti. Cei care ajung în Timişoara trebuie să încerce o porţie de Bun Bo Nam Bo, încă un preparate cu tradiţie găsit în meniul Little Hanoi Bistro. E vorba de un amestec de tăiţei de orez cu carne de vită fragedă, care se îmbină cu salată verde, morcov, ceapă crocantă, arahide şi sos special.