Solt Dining, restaurantul noului hotel Courtyard Bucharest Floreasca îşi prezintă meniul

0
1769

După ce Marriott a deschis un hotel Courtyard în zona Floreasca luna trecută, acum aflăm şi care este meniul restaurantului său, cunoscut ca Solt Dining. Această locaţie este gândită după stilul new nordic, cu o bucătărie tradiţională într-o manieră sofisticată.

Restaurantul a fost inaugurat la final de octombrie şi este bazat pe ingrediente locale premium. Bucătăria românească este reinterpretată de Chef Alin Berba, iar 18 preparate sunt incluse în meniul Solt Dining. Vom găsi printre ingrediente delicatese locale, precum porcul de Mangaliţa, bibilica, cocoşelul de pădure, dar şi trufe, cârnaţi de Pleşcoi sau păstrăv afumat de Valeputna.

Printre preparatele vedetă ale restaurantului se numără musacaua de vită, cu ţelină şi sos de măcriş, dar şi supa de dovleac cu chipsuri de brânză de Horezu. Este foarte apreciată şi rulada de bibilică umplută cu varză roşie, praz şi ţelină, în crustă de sare şi cu sos de cimbru. La desert avem cheesecake cu urdă, dovleac şi sirop de cătină.

Acesta este un restaurant adresat segmentului de business, antreprenorilor, dar şi celor care locuiesc în zona de nord a Capitalei. Solt Dining are o capacitate de 84 de persoane şi pune la dispoziţie meniuri de mic dejun, prânz şi cină. Preparatele se vor schimba în fiecare sezon, iar ingredientele vor fi mereu proaspete. Restaurantul Solt Dining se află pe bulevardul Dimitrie Pompeiu 2A, la parterul hotelului Courtyard Bucharest Floreasca.

Hotelul are o capacitate de 259 de camere şi include şi un centru de conferinţe, sală de fitness şi un magazin deschis nons top. Există şi parcare subterană.