Burger King pariază pe burgeri mucegăiţi într-o reclamă care dă o palmă burgerilor neperisabili McDonald’s

4
2251

Nici nu ne-am revenit bine după postarea virală a celor de la Burger King de Valentine’s Day in România şi iată că tot BK ne loveşte cu încă un viral. De această dată e un efort comun a 3 agenţii de advertising, care au realizat un spot TV de care ar fi mândru şi Don Draper din serialul „Mad Men”.

Din ce am înţeles, pe lângă Ogilvy şi Grey a fost implicată şi agenţia Publicis, ba chiar cu aportul ramurilor din Spania şi România. Ei au venit cu ideea unui spot promoţional în care burgerul de la Burger King este lăsat să mucegăiască în faţa camerei într-un time lapse pe repede înainte. E foarte riscant să încerci să promovezi un produs culinar cu o imagine mucegăită, riscând să fii asociat cu degradarea şi mucegaiul ulterior. Pe de altă parte valoarea de şoc şi pariul pe ingrediente naturale şi lipsa de conservaţi pot fi percepute pozitiv de public.

Ştiţi probabil clipurile virale de pe YouTube cu burgerii de la McDonald’s lăsaţi luni întregi pe un raft şi care arată ca în prima zi. Ei bine, în cazul burgerului de la BK după doar câteva zile încep să apară flori de mucegai pe carne, salata se pleoşteşte şi pâinea se usucă. Mucegaiul albastru cuprinde tot până la ziua 34 când totul arată mai mult ca o brânză franţuzească decât un burger. Toate comentariile de pe YouTube la reclamă propun ba o mărire pentru cel care a venit cu ideea, ba o promovare.

Pe fundal se aude o melodie a cântereţei soul Dina Washington, „What a Difference a Day Makes”, iar la final motto-ul este „frumuseţea lipsei de conservanţi artificiali”. Industria culinară se îndreaptă tot mai mult spre ingrediente naturale, organice, proaspete şi fără conservaţi, pe măsură ce reglementările devin tot mai stricte, mai ales în UE. Produsul fără conservanţi e deja disponibil în peste 400 de restaurante Burger King din SUA şi va ajunge în toate până la final de an, apoi în toată lumea.

McDonald’s face de asemenea mutări în această direcţie, scoţând conservanţii din unele ingrediente de burgeri în 2018, la 2 ani după ce a scos puiul cu antibiotice dintre ingrediente. O victorie mare de imagine pentru BK aş zice şi o reclamă memorabilă.