Auchan a pornit Târgul de Bere, cu peste 300 de beri bune la ofertă

1
1486

Am un amic care consumă numai beri de calitate şi scumpe şi nu prea are de unde să facă rost de ele, în afară de magazinele de specialitate care aprovizionează barurile. Sau există varianta de a le comanda din afară… O a treia variantă se întâmplă cam o dată sau de 2 ori pe an şi e vorba despre Târgul de Bere de la Auchan. Ediţia XI tocmai a debutat şi tine între 1 iulie şi 21 iulie 2020.

Auchan se laudă cu peste 300 de beri bune în oferta sa, de la beri artizanele cu nume fistichii, până la beri de mănăstire cu gust de afumătură. Puteţi comanda şi online, dar din ce văd în jur de 31 de beri sunt disponibile la comandă (artizanale). A sporit şi varietatea de cidru şi există şi o sumedenie de variante fără alcool, dacă tânjiţi doar după o bere rece, dar aveţi şi ceva treabă după sau vreţi să conduceţi. Şi având în vedere că e un Târg special, sunt şi reduceri.

Berea Drumul Taberei are discount 16%, iar berea blondă Călimani chiar 19%. Sunt şi beri artizanale speciale precum Capra Noastră, pe care le găseam la berăriile din Centrul Vechi. Ştiu că unele veneau şi cu o poveste haioasă sau o anecdotă pe etichetă. Personal tot caut bere cu banane Mongozo de ceva vreme, sau un Mongozo cu nucă de cocos. E şi o ocazie să încerci foarte rarul cidru cu ghimbir (nu îl recomand), sau berile cu ghimbir care pişcă aşa rău pe limba că par iuţi (Crabbie’s Ginger Beer, musai de savurat cu felii de lime).

Mai multe sortimente găsiţi aici.