Grupul Alexandrion cumpără vinurile româneşti de la Halewood

0
1429

O tranzacţie mare are loc pe piaţa vinurilor din România în aceste zile: grupul Alexandrion a anunţat cumpărarea brandului de vinuri româneşti Halewood. Totul va fi finalizat în următoarele 3 luni. Halewood este un brand cu tradiţie în ţara noastră, fiind activ din 1987.

Acordul între cele două companii a fost deja semnat, iar Alexandrion Group face preluarea din postura unui lider de piaţă în zona băuturilor spirtoase de la noi. Halewood se ocupă cu vinurile de calitate şi premiate, aflându-se în top 10 producători de pe piaţa locală şi pe locul 2 la exporturile de vin. Distileriile Alexandrion şi Distileriile SABER 1789 însumează un istoric de 200 de ani în industria locală a spirtoaselor, creând un brand foarte respectat la nivel local şi internaţional.

Printre cele mai celebre produse ale acestui brand se numără Alexandrion 5* şi 7*, dar şi vinars-ul Brâncoveanu XO, VS şi VSOP. O tranzacţie mare făcută de Alexandrion a fost la începutul anilor 2000, prin preluarea băuturilor sub tutela Alexander: Alexander Vodka, Alexander Lemon şi Alexander Gin. Grupul Halewood Wines & Spirits este unul cu acoperire internaţională, fiind cel mai mare distribuitor de băuturi alcoolice din Marea Britanie şi având o experienţă de peste 35 de ani.

În România compania deţine peste 350 de hectare de viţă de vie, în cele mai roditoare zone ale ţării, inclusiv Murfatlar. Dacă nu aţi gustat vinurile Halewood până acum, e posibil să le fi încercat băuturile pe bază de ghimbir: Crabbie’s Original Ginger şi John Crabbie sau berea Sadler’s.

Sursa foto