Târgul de Crăciun începe pe 26 noiembrie la Cluj-Napoca; Iată ce au pregătit organizatorii

0
338

Anul trecut a fost unul trist în perioada sărbătorilor de iarnă, deoarece nu am avut Târguri de Crăciun din cauza pandemiei. După acest an de pauză, Târgurile de Crăciun revin, de la Bucureşti la Cluj-Napoca, până la Iaşi şi Braşov. În rândurile următoare aflaţi ce au pregătit cei de la Cluj pentru invitaţi.

Timp de o lună între 26 noiembrie şi 31 decembrie 2021 are loc acest trag de Crăciun Piaţa Unirii din Cluj. Accesul în Piaţă se poate face în limita a maxim 2000 de persoane, toate vaccinate sau trecute prin boală, în baza certificatului verde scanat la intrare. Regula nu se aplică la copiii sub 12 ani. Tot pe 26 noiembrie va fi pornit iluminatul festiv de Crăciun în Piaţa Unirii, în prima zi de târg, începând cu ora 18:00.

Luminile de sărbători se vor aprinde în tot oraşul de la 1 decembrie 2021.

Ce e în program?

Programul artistic de la Târg include poveşti la gura sobei cu Magic Puppet şi Urbannect, dar şi piese de teatru de păpuşi pentru copii, care vor fi puse în scenă de Animart. Veţi putea să vă daţi şi într-o roată panoramică de observaţie în aceeaşi locaţie, admirând oraşului de la o înălţime de 24 de metri. Veţi găsi aici şi Căsuţa lui Moş Crăciun, unde cei mici şi mari pot asculta poveşti şi să facă poze cu Moşul.

De la căsuţele amplasate în aceeaşi zonă participanţii vor putea să cumpere şi savureze ceai, vin fiert, dar şi bunătăţi locale: ciocolată de casă, vată pe băţ, gogoşi, produse artizanale şi tradiţionale din carne. Se vinde şi kurtos kalacs, dar se pot cumpăra şi decoraţiuni şi produse handmade. 46 de căsuţe vă aşteaptă, alături de cupola cu lumini, un brad de 12 metri înălţime şi animaţie stradală.

Sunt 4 porţi de acces decorate şi iluminate, iar programul artistic are loc în zona bradului.

Sursa foto