1 iunie este Ziua Copilului şi de câţiva ani a fost declarată zi liberă legală. Din păcate acum pică sâmbătă, dar asta nu înseamnă că nu se vor distra cei mici, alături de părinţi. Ziua Copilului 2019 are câteva evenimente asociate în Capitală şi le aflaţi mai jos.
Parcul Alexandru Ioan Cuza/ IOR din Bucureşti va găzdui 1uniFEST, un festival Itsy Bitsy, cu activităţi pentru cei mici şi cei mari, dar şi concursuri. 12 ore de evenimente sunt pregătite, de la 8 dimineaţa la 8 seara şi apar personajele îndrăgite Itsy Bitsy. Intrarea este liberă.
La Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia, în cantonamentul naţionalei va fi organizată de asemenea o acţiune pentru cei mici. Ei vor putea să asiste la o şedinţă de pregătire a tricolorilor şi să facă fotografii cu fotbaliştii preferaţi.
Sunt şi evenimetne mai ample, precum Săptămâna Copiilor la Trapped Room Escape. Aceasta are loc între 1 şi 7 iunie, la Candyland – Escape Room 100% pentru Copii. Costă 40 de lei de persoană şi este pusă la încercare ingeniozitatea celui mic.
Puteţi să mergeţi cu prichindelul şi la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2019, ediţia 14. Are loc între 29 mai şi 2 iunie la Romexpo, pavilion B2. Invitatul de onoare este Marea Britanie, cu cărţi, scriitori şi lansări asociate UK. Anul trecut au fost la Bookfest 150 de expozanţi şi au avut loc peste 400 de evenimente. Sunt interviuri, lansări de carte, lecturi în premieră, concursuri şi multe altele.
Pe 1 iunie mai are loc şi un spectacol aviatic la Clinceni, Clinceni Airshow, dar într-o variantă dedicată copiilor. Se desfăşoară între 11:00 şi 17:00 şi intrarea este gratuită. Participă Hawks of România, White Wings, Blue Wings România şi au loc zboruri cu balon cu aer cald, zboruri introductive cu avion uşor şi zboruri cu paraşuta.
În weekendul ce urmează îşi deschide porţile şi Magic Place Aqua Park. Începe noul sezon, iar evenimentul e cunoscut sub hashtag #MareaBalaceala 2019. Vor veni la piscină personaje din animaţii şi poveşti pentru a îi încânta pe cei mici.
Cărtureşti organizează la Grădina Verona Cărtureşti Playground, ediţia a doua, între 31 mai şi 1 iunie, un festival şi loc de joacă pentri cei mici. Se desfăşoară între 11:30 şi 17:30 şi e pe bază de jocuri, cărţi de colorat, citit, board games şi distracţii pentru cei mici.
Mai este programat şi Clubul Copiilor Isteţi, care îi aşteaptă pe doritori pe 1 iunie la ora 12:15 cu Experimente cu Reacţie şi Distracţie. Juniorii vor putea face zăpadă artificială, descoperi magia chimiei şi aspecte amuzante ale ştiinţei.
Şi latura culturală este abordată, cu Festivalul Opera Copiilor 2019, Opera Comică pentru Copii. Acesta a început pe 24 mai şi tine până pe 16 iunie. Activităţile au loc pe Calea Giuleşti numărul 16 şi includ activităţi şi surprize pentru copii, la interiorul şi exteriorul sediului.
Teatrul Odeon îi aşteaptă pe copii pe 1 iunie între orele 11:00 şi 18:00 pentru a descoperi ce se află în culisele teatrului. Veţi putea vedea măşti de teatru, decoruri, o corabie a viselor şi ghicitori ascunse într-o cărare labirintică. Întreaga sală Majestic va fi disponibilă pentru cei cu imaginaţie nestăvilită.
La mallul Liberty Center are loc o serie de ateliere art & craft şi concert Nicole Cherry. Pe 1 şi 2 iunie echipa MiniArtShow by Ioana Ginghina va fi acolo cu workshopuri şi ateliere pentru cei mici şi petnru părinţi. De la ora 15:00 pe 1 iunie veţi putea modela slime şi va fi şi o zonă de picturi pe faţă şi tatuaje pentru cei mici.