5 to Go a deschis cea mai mare cafenea a sa în Centrul Vechi din Bucureşti

2
3406

Lanţul de cafenele 5 to Go continuă să se extindă, prin deschiderea cele mai mari cafenele de până acum. Aceasta se află în Centrul Vechi din Bucureşti şi este locaţia cu numărul 8 deschisă în 2019. Pentru acest an fondatorii Radu Savopol şi Lucian Bădilă şi-au propus să deschidă 50 de cafenele în total şi al cincilea Cofee Studio.

Anul 2018 a fost excelent pentru acest lanţ de cafenele, care şi-a dublat cifra de afaceri până la 5.5 milioane de euro. Greu de crezut că această poveste a început acum doar 4 ani, odată cu lansarea unei cafenele 5 to go în Piaţa Lahovari. Acum există 100 de locaţii în 12 oraşe din ţară, iar 5 to Go a devenit cel mai mare lanţ de cafenele din Europa de Est.

5 to go este gândit în jurul cifrei 5: „orice la 5 lei”. Timp de 3 ani cafeaua a costat doar 5 lei, dar acum meniul e mai complex. Rămâne totuşi o variantă de cafea la 5 lei, dar avem şi mai multe alternative de roast-uri, blend-uri şi alte bunătăţi. Cu câteva zile în urmă 5 to go a deschis o cafenea nouă şi în zona Văcăreşti, cu un design minimalist şi compact.

În meniul său se află şi ceaiuri, toate la 5 lei, nu doar cafele. Cum a venit căldura, există şi varianta unui smoothie, dar puteţi cumpăra şi o limonadă şi produse de patiserie, precum brownies, dar şi sărăţele, gogoşi, cheesecake şi alte prăjituri.

Sursa foto