Auchan şi Carrefour gata de fuziune? Presa braziliană face aluzie la această mega tranzacţie

0
1767

Vestea săptămânii, dacă e chiar şi 1% reală e că giganţii francezi de retail Carrefour şi Auchan s-ar pregăti de o fuziune. Informaţia a apărut în presa din Brazilia, iar dacă o astfel de fuziune s-ar produce, în România spre exemplu ar da naştere unui colos cu 450 de magazine.

Împreună noua companie ar avea afaceri de 3.7 miliarde de euro pe teritoriu românesc. Presa braziliană citează surse din piaţă, dar înainte să ne gândim la ce poate face un astfel de monstru, trebuie să luăm în calcul faptul că o astfel de tranzacţie trebuie să treacă de autorităţile franceze şi europene. Sunt sigur că autorităţile concurenţiale ar avea ceva de spus. Dacă aceste magazine se asociază atunci ar deţine un sfert din comerţul din România, conform rezultatelor din 2020.

E vorba despre comerţ modern cu latura alimentară dominantă. Carrefour e compania ieşită la shopping, purtând discuţii cu competitorii săi, cu privire la fuziuni şi achiziţii de active. Cotidianul brazilian Valor Economico a publicat un articol pe această temă. Contactaţi de Bloomberg, reprezentanţii Carrefour şi Auchan au refuzat să comenteze pe tema acestui subiect.

Franţa e în plină agitaţie acum, între protestele stradale şi faptul că se pregăteşte de alegeri prezidenţiale şi în astfel de perioade se întâmplă multe demonstraţii de forţă politică. Se discută şi despre o fuziune la nivel de filiale, cu o dorinţă de schimb de active între Carrefour şi Auchan în Spania, România şi Polonia. Carrefour valora 50.8 miliarde de euro în 2019, iar Auchan era la cota de 35.94 miliarde de euro prin 2018.