Campionatul mondial de îngheţată a fost câştigat de Ungaria, cu o specialitate cu fistic

0
992

Dacă de campionate mondiale de burgeri, hot dog, pizza sau de cele de barista de cafenea am auzit, mărturisesc că e prima oară când aud că există un campionat mondial de îngheţată. Instinctul mă pune să presupun că fie a câştigat o ţară nordică, expertă în tot ce îngheaţă, fie o ţară foarte caldă, unde lumea se delectează cu multă îngheţată. Greşit! E vorba despre o ţară central europeană, vecina noastră, Ungaria.

Specialitatea „Fruct de Fistic” este marea câştigătoare a Campionatului Mondial de Îngheţată, ediţia 2021. Este creaţia lui Adam Fazekas din Budapesta şi a fost aleasă drept cea mai bună îngheţată din lume, conform unui juriu format din 11 experţi. Campionatul a avut marea finală desfăşurată în Bologna, Italia. Fazekas a făcut senzaţie cu gustul preparatului său şi a făcut o impresie excelentă prin clipul senzaţional de prezentare, cu unghiuri de filmare foarte profi.

Video AICI.

Personal sunt mare fan al îngheţatei de fistic de la Emilia/Gioelia din Bucureşti, pe care v-o recomand cu căldură. Revenind la concurs, pe locul 2 s-a situat Carlo Guerriero, din Spania, Cadiz, care s-a prezentat la concurs cu o îngheţată numită „Cremoso al Vino Oloroso”, în culori foarte bogate. Pe locul 3 s-a aflat Marco Venturino, din Varazze, Italia. El a creat o îngheţată ceva mai simplă, cunoscută drept „Bocca di Rosa”.

În total au pariticipat peste 32 de maeştri ai gelateriei din toată lumea, creatori artizanali de bunătăţi la temperaturi scăzute. Pentru a ajunge la această finală au fost realizate sute de evenimente pe glob pe parcursul a 4 ani şi au fost testaţi 3500 de candidaţi.