Piaţa pe Roţi se deschide vineri, pe 9 decembrie la Timişoara

0
1507

Timişoara e gata să găzduiască un nou spaţiu de comercializare pentru produse artizanale. E vorba despre Piaţa pe Roţi, care va fi lansată oficial vineri, pe 9 decembrie. Se deschide în Piaţa Traian, începând cu ora 9:00.

Acesta este un nou concept de piaţă volantă şi va avea loc în fiecare vineri. Piaţa pe Roţi reuneşte producători locali, cu produse de cea mai înaltă calitate, realizate prin procedee ecologice şi sustenabile. Rulotele vor poposi în Piaţa Traian, specializate pe preparate din zona legumelor, fructelor, carmangeriei şi brânzeturilor. Brânzeturile sunt realizate respectând reţete tradiţionale, iar prin acele rulote vom găsi şi produse de patiserie tradiţionale şi mezeluri bio.

Pe parcursul lunii decembrie, în fiecare zi de vineri comercianţii vor fi prezenţi cu rulotele specializate în Piaţa Traian. Accentul se va pune pe calitate, nu cantitate. Piaţa pe roţi se va putea extinde treptat. Întreaga zonă Traian se află în proces de modernizare. În 2021 primăria anunţa că proiectul include 4 pieţe şi 12 străzi din zonă. Se doreşte amenajarea şi de spaţii de relaxare şi petrecere a timpului liber, refacerea spaţiului verde şi a aleilor pietonale. Se vor crea şi zone pentru biciclişti.

Se pune accent pe sustenabilitate, ecologie şi respect faţă de mediul înconjurător.