Street Food Festival Cluj Napoca 2018 debutează pe 5 iulie; Iată participanţii

1
1988

Suntem în ultima săptămână a lunii iunie şi ne pregătim de toridul iulie, care va aduce câteva ediţii locale de Street Food Festival. Mania truckurilor cu bunătăţi ajunge la Cluj-Napoca între 5 şi 8 iulie, pe Aleea Stadionului. Ca de obicei avem detalii despre participanţi şi le găsiţi mai jos.

Pe lângă Stradale şi ReWine, pe care i-am văzut şi la celelalte ediţii trecute apare şi Hot Dog Secuiesc, care au preluat celebrul preparat mâncat de americani pe stadionul de baseball şi l-au adaptat, rezultând un preparat cu arome locale. Pasionaţii de pizza o vor putea degusta la Camionetta, cu blat crocant, acoperit cu un strat de roşii şi cu numeroase variante de toppinguri.

Reţetele napoletane au fost puse la treabă aici. De desert se ocupă Mimi’s Delices, cu crepes cu Snickers, Raffello, M&M sau chiar ştrudel cu mere. Pentru de dimineaţă veţi avea gogoşi de la Donuterie, cu ciocolată, sprinkles, fructe, frişcă, vanilie şi orice toppinguri şi umpluturi vă puteţi imagina.

Home Garden are burgeri de vită, porc, halloumi sau pui, cu ingrediente proaspete şi de calitate. Dacă de restul truckurilor am auzit, Red Barn este o noutate pentru mine pe această listă. Acolo unde multe truckuri ne vând crepes sau gofre, Red Barn ne propune acele pancakes americane, pe care le ştim şi ca „flapjacks”.

Sunt mai micuţe, groase şi consistente, plus acoperite cu sosuri din belşug. Rezultatul e foarte pufos şi gustos. Nutella şi biscuiţi Oreo completează peisajul. Revin puţin la mâncare cu Pokka, care mizează pe bucătărie mexicană, cu burrito, nacho şi tacos cu reţete de la mama lor.

Timp de 4 zile le găsiţi pe toate acestea la Cluj-Napoca, împreună cu Cinema Outdoor, Wine Garden, Kids Zone şi workshopuri culinare. Artiştii care cânta la eveniment vor fi anunţaţi aici.