Târgul de Crăciun de la Cluj-Napoca a debutat azi; Iată ce evenimente vă aşteaptă în weekend

0
1995

În această seară a avut loc inaugurarea Târgului de Crăciun de la Cluj-Napoca, iar întreaga serie de festivităţi se întinde şi pe parcursul weekendului. Între 23 şi 25 noiembrie are loc Marea Deschidere a Târgului de Crăciun şi se lasă cu concerte, degustări şi multe activităţi pentru cei mici.

Pe 23 noiembrie la ora 19:00 a avut loc aprinderea luminilor, urmată de un concert Compact B şi Cobzality. Sâmbătă, pe 24 noiembrie au loc jocuri muzicale de iarnă şi la ora 20:00 un concert Phoenix. Duminică se lasă cu poveşti la gura sobei. Tot pe 23 noiembrie a fost inaugurat şi Târgul de Crăciun de la Floreşti, acolo unde au cântat Andra, Connect-R şi What’s Up.

A fost pregătită la Cluj o căsuţă a lui Moş Crăciun, acolo unde este aşteptată toată familia, nu doar cei mici. Sunt şi ateliere creative pentru copii şi poveşti şi jocuri. Totul se face sub conceptul şi motto-ul de „ÎMPREUNĂ” şi „Reuneşte Familionul”, în acelaşi spirit cu Centenarul. Totul se întâmplă în Piaţa Unirii, cu căsuţe cu preparate tradiţionale şi produse artizanale.

Va avea loc şi o săptămână culinară cu activităţi specifice, anunţate ulterior. La Târg vă aşteaptă bunătăţi precum varza a la Cluj, plăcinte, cârnaţi, kurtoş, pastramă, vin fiert şi cidru fierbinte. Sunt şi sarmale de post, ciocolată artizanală, faguri, dulceţuri, miere şi multe alte bunătăţi.

Spectacolele continuă pe tot parcursul lunii decembrie.

Sursa foto