Chiar dacă nu prea asociem toamna cu fructele de mare, încă e destul de soare afară încât să avem parte de evenimente de tip Festivalul Mediteranean 2022. Acesta vine la Timişoara între 14 şi 16 octombrie şi se desfăşoară la Shopping City Timişoara.
Mai precis are loc în parcarea Shopping City Timişoara, Calea Sagului şi este un eveniment culinar axat pe fructe de mare, dar şi delicii şi dulciuri turceşti. Bucătari vor găti în faţa publicului caracatiţă, pui de baltă, homari, King Crab şi multe alte bunătăţi. Va fi şi paella, veţi gusta creveţi şi scoici, în vreme ce iubitorii de cărnuri fine au la dispoziție frigărui de berbecuţ şi pui, adana kebab, cârnaţi şi multe altele.
La desert ne delectam cu baclavale, kataif, sarailie şi rahat turcesc. Baclavalele au aromă de nucă, fistic, vişine, ciocolată. Programul zilnic este între 12:00 şi 22:00. Printre restaurantele cu stând şi trimişi acolo se număra Le Oac Oac Bistro, The Street Food Lobster, Paella Espana şi altele. Nu e clar cum stăm la divertisment, dacă avem ceva trupe sau DJ, dar rămâne să aflaţi la faţa locului. Mai multe detalii aveţi aici.