Beerbike-urile au fost interzise în centrul istoric al Budapestei (Óbuda)

1
1977

Ungaria reuşeşte să atragă foarte mulţi turişti în capitala sa Budapesta, prin arhitectura spectaculoasă şi viaţa de noapte intensă. Una dintre tradiţiile haioase şi apreciate la nivel local şi nu numai este cea a „beerbike-urilor”. Aşa cum le spune şi numele, acestea sunt un soi de mega biciclete de câteva persoane, cu butoi de bere la pachet. Iar acum sunt gata să fie interzise

E vorba despre o interdicţie a acestor Beerbikes în zona Óbuda a Budapestei, adică centrul istoric al oraşului. Motivul? Locatarii și turiștii sunt deranjaţi ca acele vehicule sunt gălăgioase şi deranjează. Aveţi mai jos un clip cu o astfel de voioşie pe roţi: un soi de tejghea de bar pe roţi, cu bere la butoi, muzică la maxim, chiuituri şi probabil şi ceva mâncare bună la pachet.

Problema cea mare e şi viteza vehiculului, mult sub cea a celorlalţi participanţi la trafic. Apoi, lipsa de baie e o mare bizarerie, după atâta pedalat şi îngurgitat bere. Începând de vineri dispar Beerbike-urile din Óbuda şi cu puţină insistenţă a primarului zonei Óbuda, Balázs Bus poate chiar din tot oraşul. Pe lângă turişti şi părinţii s-au declarat deranjaţi de obscenităţile pe care le ţipă uneori cei care au consumat prea multă bere.

Cei care mai sunt prinşi folosind sau operând aceste biciclete şi berării pe roţi pot fi amendaţi cu până la 200.000 de forinţi, adică în jur de 617 euro. Va avea loc o întrunire a autorităţilor pe 12 iulie pe această temă, deci ar putea să intre în vigoare de vineri, 13 iulie. Obiecţiile şi amendamentele sunt acceptate până pe 30 septembrie.

E o tradiţie haioasă, dar consumul de bere în public şi în trafic nu îmi sună din start a idee bună.

Sursa foto