Glovo a primit aprobarea pentru a achiziționa Foodpanda în România!

0
779
Glovo
Glovo a primit aprobarea pentru a achiziționa Foodpanda în România!

Glovo este unul dintre cei mai importanți jucători din lume în livrarea de categorii multiple de produse. Compania a primit recent aprobare din partea Consiliului Concurenței pentru achiziționarea Foodpanda în România. Tranziția face parte dintr-o serie de achiziții separate cu Delivery Hero, una dintre cele mai mari platforme de livrare din lume, pentru cumpărarea unora dintre companiile sale din Europa Centrală și de Est. Detalii avem mai jos.

Glovo anunța achiziționarea Foodpanda în România și Bulgaria în luna mai a acestui an. Totodată, compania va achiziționa Donesi în Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina și Pauza în Croația. Valoarea totală a tranzacțiilor se ridică astfel la 170 de milioane de euro.

În România tranzacția a fost supusă unui proces de analiză și dezbatere publică, care s-a concluzionat cu autorizarea acesteia din partea Consiliului Concurenței. Această achiziție va permite companiei să fie un catalizator pe zona de inovție în industria de livrare de categorii multiple de produse. Aflăm că tranzacția a fost finalizată la data de 10 decembrie 2021.

Glovo va putea consolida în viitor viziunea de a aduce tehnologia mai aproape de toată lumea și de a conecta tot mai mulți utilizatori cu restaurante, lanțuri alimentare, magazine și practic cu „orice” doresc aceștia să comande în orașele în care operează. Totodată, achiziția Foodpanda creează o competiție sustenabilă și eficientă în cadrul industriei locale de profil. Acest lucru va contribui la maturizarea pieței de livrare de mai multe categorii de produse.

Victor Răcariu, Regional General Manager Glovo pentru Europa de Sud-Est, a declarat:

„Aprobarea acestei tranzacții reprezintă un pas semnificativ pentru noi. Glovo are o viziune foarte ambițioasă pentru viitorul pieței de on demand delivery din România. Suntem încântați că avem oportunitatea de a construi parteneriate mai puternice cu comercianții și că le vom putea oferi utilizatorilor un serviciu complet. Vreau să mulțumesc în special echipei Glovo, care pune pasiune și dedicare în tot ceea ce face. Suntem cu toții foarte bucuroși să primim Foodpanda în familia noastră în următoarele luni. Suntem convinși că, împreună, vom aduce contribuții importante sectorului de livrare.”