Jack’s Burger e cel mai nou restaurant cu burgeri din Sibiu, se află în mall-ul local

0
1965

Sibiul a întâmpinat în ultima săptămână un nou restaurant axat pe burgeri, cunoscut drept Jack’s Burger. Acest restaurant se află în Shopping City Sibiu, mall-ul local, cu adresa Şoseaua Sibiului nr 5. Este a doua locaţie a acestui brand în oraş şi avem detalii despre meniu mai jos.

Localizat în zona de food court a lui Shopping City, Jack’s Burger oferă atât hamburgeri, cât şi coaste la cuptor, aripioare picante, cârnaţi, cabanos, meniuri de mic dejun, dar şi cafea şi băuturi răcoritoare. Puteţi stinge friptanele şi cărnurile cu bere şi există şi cartofi prăjiţi drept garnituri. Există şi o varietate impresionantă de sosuri, conform celor care au vizitat „burgăria”.

Cine preferă burgerii, va alege variante de vită, porc sau porc de mangaliţa chiar. Şi aici se ramifică lucrurile, pentru că puteţi alege dimensiunile de burgeri (mici sau mari), dar şi gradul de picanterie şi cât de crocant sau well done să fie burgerul vostru. Şi ca să vă faceţi o idee despre preţuri, un Jack’s Burger cu cartofi costă 19.90 lei.

Burgerul include 100 de grame de carne, bacon, brânză cheddar, ceapă roşie, salată verde, castraveţi muraţi, sos Jack şi aveţi şi 100 de grame de cartofi prăjiţi lângă. Meniul costiţă include o costiţă rumenită şi unsă cu sos, pus cartofii de 100 de grame şi Coca Cola, la 35.90 lei. Cine vrea un burger ca un „turn”, un High Tower Burger de 550 de grame plăteşte 37.90 lei.

Sursa foto