KFC deschide cel mai mic restaurant din lume, care serveşte mini meniuri de câţiva centimetri

0
1136

Aparent există o întreagă modă în Statele Unite, unde mini mâncarea face furori şi a cuprins chiar şi faimosul lanţ de restaurante KFC. Aceştia au deschis un restaurant care serveşte preparate în miniatură în Portland, Oregon în weekendul ce tocmai s-a încheiat.

Sunt servite aici Fill Up Boxes de 5 dolari, care au dimensiuni de 12 ori mai mici decât cele normale. Gândiţi-vă la genul de meniu pe care şi l-ar comanda un omuleţ LEGO şi o să vă faceţi o idee perfectă. KFC a lansat şi clipuri promo în care vedem mini mâncarea gătită într-o mini bucătărie. Îţi trebuie degete de pianist pentru aşa ceva cu siguranţă. Mai amuzant este că a fost deschis un mini restaurant în care se întâmplă toate aceste lucruri, de la gătit până la servire.

Cine a avut vreodată o colecţie de maşinuţe sau o căsuţă cu păpuşi o să adore aşa ceva, dar cine vrea să se sature trebuie să cumpere vreo 10-20 de meniuri de gen, poate mai mult. Totul este o campanie de promovare simpatică şi e inclusă în acel mini restaurant până şi o friteuză cu ulei încins real. Ingredientele secrete şi mai ales acele sosuri şi ierburi au fost şi ele miniaturizate.

We’re at the world’s smallest KFC at 919 NW 23rd Ave in Portland where folks are ordering miniature $5 Fill Ups.

Posted by The Oregonian on 16 Decembrie 2017

Mă intrigă faptul că americanii servesc Dr. Pepper la KFC în loc de Coca Cola, Fanta sau Sprite, în vreme ce la noi acea băutură nu prea a prins. Cel mai mic restaurant KFC din lume va deveni cu siguranţă punct de atracţie în “capitala hipsterilor”, aşa cum e cunoscut oraşul Portland. Şi asta mai ales dacă aţi văzut serialul “Portlandia”.