Mega Image a cucerit o nouă urbe importantă din România, ajungând în oraşul Oradea în această săptămână. Lanţul belgian rămâne prolific şi a deschis o nouă locaţie şi la Iaşi. Avem detalii despre ambele în următoarele rânduri.
Primul magazin Mega Image din Oradea se află pe Bulevardul Ştefan cel Mare 79, iar deschiderea făcea parte din planul de extindere a companiei în anul 2020. Mega Image vrea să deschidă astfel de unităţi în special în oraşe care sunt centre urbane cu potenţial mare de dezvoltare şi număr mare de locuitori. În noul magazin veţi găsi produse mărci proprii Mega Image, precum Delhaize, 365, Bun de tot , Mega Apetit şi Delicata.
Mega Apetit include o serie de preparate „ca mâncarea de acasă”, inclusiv supe, gulaşuri, ciorbe, tocăniţe şi altele de gen. Mega Image a încheiat şi parteneriate cu producători locali din zonă pentru produse de panificaţie: Dorbob, Brutăria Mădăras, Panificaţie Felix, dar şi prăjituri (Scala, Bunexim) şi ouă (Avivest). Mezelurile vin de la Szekely Falat şi berea de la CsikiSor. Primul magazin din Oradea a fost deschis spre public pe 8 mai şi are un spaţiu de 412 metri pătraţi. Are program de luni până duminică între orele 07:00 şi 22:00. Până la final de an se vor mai deschide alte două magazine la Oradea.
Mega a mai deschis şi un nou magazin la Iaşi, într-o locaţie din centrul istoric al oraşului. Se află pe Bulevardul Ştefan Cel Mare şi Sfânt nr. 9 şi are o suprafaţă de 492 de metri pătraţi. Iaşiul ajunge astfel la 9 magazine în Iaşi, dintre care 6 Mega Image şi 3 Shop & Go.