Mega Image inaugurează Maison des Chefs, primul său restaurant concept

0
423

Mega Image îşi extinde domeniul de activitate şi dincolo de magazine, deschizând un bistro cochet în zona Floreasca din Bucureşti. Se numeşte Maison Des Chefs şi se poate găsi în noua clădire Agora, la etajul 1. Adresa este Calea Floreasca 111-113.

Acesta este primul restaurant concept al lanţului belgian de magazine, care include 4 secţiuni: Casual Bistro, Arc Bakery, Fromagerie şi Wine Gallery. La Casual Bistro aveţi o selecţie de preparate gourmet, la Arc Bakery găsiţi produse de panificaţie, brutărie şi patiserie. La Fromagerie totul e cu şi despre brânze, 135 la număr, iar Wine Gallery are o selecţie de peste 200 de vinuri.

Chef Alex Iacob s-a ocupat de reţete în meniul Casual Bistro, având deja experienţa colaborării cu Mega Image pentru gama de produse Mega Apetit. În noul meniu găsiţi startere, supe şi deserturi. Una dintre reţete este pe bază de paste de casă, brânză de capră, baby spanac şi roşii uscate. Platourile cu brânzeturi se servesc împreună cu struguri, nuci şi mezeluri, dar şi fructe uscate sau căpşuni.

De designul interior s-a ocupat Lama Arhitectura, iar mobila provine de la UbiKubi. Mega Image are o reţea de 677 de magazine, care se găsesc în Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Braşov şi multe alte mari oraşe din ţară.

Sursa foto