Restaurantele KFC ajung în benzinăriile Rompetrol! Iată unde sunt deschise primele unități

0
1926
KFC

Sphera Franchise Group, holdingul care deține în prezent compania care administrează în sistem de franciză brandul KFC în România, își extinde rețeaua de restaurante! Au fost inaugurate primele unități în cadrul unor benzinării, prin intermediul unui parteneriat cu Rompetrol. Mai multe detalii aflăm prin intermediul unui comunicat de presă trimis astăzi.

Potrivit comunicatului, KFC DT Pecica este un restaurant de tip Drive-Thru (DT) și se află localizat pe autostrada A1 la km. 558+380. KFC Orăștie e localizat la km 340+500, în cadrul unei stații Rompetrol de pe autostrada A1. Noile unități au o suprafață de peste 160 de kilometri pătrați, beneficiază de câte 24 de locuri la mese în interior, iar KFC DT Percica are inclusă linie drive pentru plasarea comenzilor direct din confortul mașinii.

Restaurantele sunt construite conform standardelor internaționale din punct de vedere al designului, al digitalizării și a serviciilor oferite. Ambele sunt echipate cu kioskuri de comandă, meniuri digitale, panouri digitale. Ordinea și progresul comenzilor sunt afișate pe aceste display-uri. Noile restaurante sunt deschise zilnic în intervalul orar 09:00 – 23:00.

Următorul restaurant KFC din cadrul benzinăriilor Rompetrol va fi inaugurată în perioada următoare, la Giarmata, pe autostrada A1 km 500+596, conform comunicatului. Brand-ul ajunge astfel la 98 de unități în toată România. KFC DT Pecica și GFC Orăștie sunt restaurantele 96 și 97 din rețea la nivel național.