Risipa de alimente este combătută cu ajutorul aplicaţiei clujene ShareFood

1
1447

Direct din Cluj vine o aplicaţie cu rol umanitar şi care serveşte pentru a nu face risipă de alimente. Se numeşte ShareFood şi are rolul de a oferi alimente persoanelor defavorizate. A debutat în această săptămână şi avem detalii mai jos.

Multe ţări din Europa au început să combată risipa alimentară, în special în cazul restaurantelor şi supermarketurilor. Ştiu că Franţa ia măsuri dure în această privinţă. La nivelul UE totuşi cele mai multe deşeuri alimentare provin din gospodarii, peste 50%. Asociaţia O Masă Caldă a creat aplicaţia ShareFood, care pune la punct o reţea de donatori de alimente în cadrul unei comunităţi. Ei sunt conectaţi cu cei care au nevoie de hrană.

Programul „O Masă Caldă” a debutat cu aproximativ 5 ani în urmă şi a combătut risipa de hrană, ducând surplusul spre cei nevoiaşi. Aplicaţia este destinată persoanelor juridice, care activează în zona alimentaţiei publice, dar şi cei care organizează evenimente. Mă gândesc aici la firme de catering şi evident şi supermarketuri, hipermarketuri şi altele de gen.

Sunt şi corporaţii sau instituţii care îşi pot dona mâncarea neconsumată. Categoriile ajutate includ copii, tineri cu probleme financiare, şomeri, vârstnici, persoane fără adăpost, abandonate sau bolnave. Aplicaţia se poate descărca şi la nivel naţional, existând cereri de validare a conturilor de donatori în Bistriţa sau Târgu Mureş, pe lângă Cluj.

900 de porţii de mâncare sunt asigurate săptămânal de către organizaţia mai sus menţionată. Primăria Cluj-Napoca susţine iniţiativa. Aceasta aplicaţie este disponibilă pe terminalele cu Android, iar orice solicitare de creare de cont este aprobată de administratorul aplicaţiei. Detalii despre proiect aveţi aici.