În fiecare an apare eterna ştire care spune că în curând vor fi perfect legale băuturile carbogazoase cu cannabis şi eventual că şi Coca-Cola intră în joc. De obicei e vorba despre speculaţii sau fake news, dar acum Starbucks ar fi asociată cu băuturi cu infuzie de cannabis, conform unor analişti.
Grupul de analiză de piaţă Cowan a lansat un document de 100 de pagini, în care prezice faptul că preparatele pe bază de cannabis vor ajunge la o piaţă de 16 miliarde de dolari până în 2025. Cannabis, mai ales CBD va ajunge în multiple produse până atunci. Uleiul CBD se află deja în numeroase dulciuri şi băuturi, dar în cantităţi infime.
Starbucks nu se declară totuşi prea receptivă, pentru că CEO-ul său, Kevin Johnson declara într-un interviu de luna trecută că analizează trendul, dar nu e încă gata să adauge cannabis în meniul Starbucks. Autorităţile nu sunt foarte sigure cum să reacţioneze la preparatele cu uleiuri CBD. New York a început să sancţioneze recent restaurantele care folosesc CBD ca aditiv alimentar.
Aparent acesta nu a fost aprobat de FDA ca aditiv de gen. Presupunând că Starbucks ar lansa aşa ceva, ar trebui să aibă zone în care poate vinde băutura şi altele în care nu este legală sau aprobată, fragmentând publicul. 7% din americani folosesc deja CBD, conform studiilor de piaţă. Băuturile reprezintă 19% din acest tip de consum. Tincturile sunt acum cea mai populară metodă de consum.
Există deja şi specialităţi de cafea cu CBD la vânzare în magazine specializate pe cannabis. CBD, adică Cannabidiol este un compus găsit în natură, în floarea răşinoasa a cannabis-ului. Este folosit în scopuri terapeutice deja.