Tuborg România a anunţat astăzi numirea în funcţia de vicepreşedinte de vânzări a lui Gheorghe Andresz. Acesta va aduce în cadrul companiei o experienţă largă în managementul strategic şi operaţional al vânzărilor de băuturi.
Gheorghe Andresz a dobândit această experienţă în peste 25 de ani de activitate în zona FMCG local şi internaţional. A ocupat roluri cheie şi a supervizat implementarea de tactici de vânzări ale multor companii, în ţări ca România, Ungaria, Republica Moldova şi Cipru. Ca vicepreşedinte în zona de vânzări, Gheorghe Andresz va prelua responsabilităţi comerciale extinse şi va avea un rol important în creşterea de volume de vânzări şi eficientizarea de canale de distribuţie Tuborg România.
Va formula strategii clare şi le va transpune în tactici comerciale performante.
„Îi urez bun-venit lui Gheorghe Andresz în echipa Tuborg România. Ca specialist în vânzări cu o vastă experiență, el este profesionistul alături de care putem să gestionăm provocările actuale ale pieței de băuturi. Obiectivele noastre pentru anul 2025 includ ținte ambițioase și o recalibrare a strategiei comerciale, și sunt convins că, împreună, avem acum toate atuurile pentru a consolida poziția mărcilor noastre și a atinge țintele de vânzări”, a declarat Yoav Bar, CEO Tuborg România.
„Mă alătur echipei Tuborg România cu certitudinea că sunt înconjurat de colegi cu experiență și ambiția de a performa. Industria berii oferă oportunități pentru cei care acționează cu viziune, strategie și agilitate, și sunt nerăbdător să explorăm noi direcții comerciale, care să asigure supremația mărcilor noastre între preferințele consumatorilor”, a declarat Gheorghe Andresz, vicepreședinte vânzări Tuborg România.