Ziua Franţei sărbătorită la Bucureşti cu gastronomie franceză, concerte şi artă în Parcul Carol

0
2012

Dacă de Ziua Independenţei SUA s-a lăsat cu burgeri la Hard Rock Cafe şi cu party la Ambasada SUA, nici Ziua Franţei nu va trece neglijată. Sezonul România-Franţa 2019 este un proiect care pornise încă de acum 8 luni şi a inclus deja manifestări artistice, culminând cu evenimentele de pe 14 iulie, din Parcul Carol.

Pe 14 iulie, de Ziua Naţională a Franţei vor avea loc 12 ore de manifestări culturale şi gastronomice. Totul începe la ora 11:00 şi se termină la ora 23:00. Groupe F, una dintre cele mai mari companii pirotehnice din lume va organiza un show de artificii special pe cerul Capitalei. Clubul Expirat va găzdui expoziţii de pictură digitală, proiectate pe ecrane cu diagonale mari.

De la ora 11:00 se vor deschide porţile parcului pentru vizitatori. Va avea loc un spectacol de teatru stradal realizat de actorii de la Teatrul Masca, dar şi o Şaretă Culinară. Aceasta este o caravană româno-franceză, care implică un hibrid între arta culinară franceză şi cea românească. Chef Nico Lontras şi chef Johnny Şuşală vor fi gata să îi primească la oaspeţi cu preparate franţuzeşti reinterpretate. Un invitat special francez, chef Camille Savoye a pregătit de asemenea surprize culinare.

Există şi o zonă specială pregătită de Carrefour, cu burgeri şi alte preparate bune de consumat în aer liber. Evident va avea loc şi un concert, începând cu ora 18:00, iar pe listă se află Trupa Vunk, Cali, Delia şi formaţia Hyphen Hyphen. Sezonul România – Franţa a avut loc în ţara noastră între 18 aprili şi 14 iulie, având rolul de a întări relaţia dintre cele două ţări, cu sute de manifestări culturale.

Putem doar să sperăm că nu va ploua de Ziua Franţei, pentru ca distracţia să fie asigurată.