Am degustat French Tacos la Tacos Factory şi nu mai pot mânca shaorma…

0
7729

Atunci când am aflat că francezii au luat sub aripa lor cel mai celebru preparat mexican şi l-au regândit mi-am zis „Ay Dios Mio”, urmat de „sacre bleu!”. Dar am fost foarte curios. Probabil singurul loc din Bucureşti în care poţi încerca un French Taco este Tacos Factory, aproape de Stadionul Naţional (Bulevardul Basarabia 80).

Am comandat şi mâncat acolo de cel puţin 10 ori şi am tot amânat acest review, dar iată că mi-am făcut timp să împărtăşesc şi cu voi experienţa. Cât despre titlul de mai sus, e clar ca nu mai revii la shaorma dupa ce gusti French Taco. 

Ce este un French Taco?

În primul rând nu vă gândiţi la tortilla clasică de porumb cea mică, galbenă şi plină de legume şi carne. E mult mai aproape de o tortilla sau chiar o… shaorma, forţând nota. La bază un French Taco, cunoscut şi ca un taco lyonez este o lipie din făină pusă pe grătar şi pliată, plină cu cartofi prăjiţi, brânzeturi şi carne, plus alte ingrediente. Aduce mai mult cu un burrito dacă e să o luăm tehnic. A apărut în zona Alpilor francezi la începutul anilor 2000 şi iată că a ajuns şi la noi.

Gurile rele spun că ar veni de fapt de la marocanii/magrebienii stabiliţi în Franţa, de aceea am găsit şi Taco Algerian la Tacos Factory.

Tacos Factory

Restaurantul se află pe Bulevardul Basarabia, aproape de shaormeria Socului şi de Arena Naţională. Aveţi măsuţe la care să mâncaţi, dar şi un spaţiu generos înăuntru, pe care nu l-am prins plin din cauza pandemiei. Meniul e sus, la vedere şi poţi alege combinaţiile de ingrediente. Patronul e chiar la casă şi e foarte amabil şi dispus să discute cu tine, să preia feedback şi să îţi povestească ce e un french taco. Am fost de 2 ori acolo fizic şi de foarte multe ori am comandat acasă.

Mai mereu Tacos Factory e la discount în aplicaţia Bolt Food şi prind un Taco L la 19 lei.

Look

Nu sunt multe de zis despre look, ai în faţă o lipie dolofană, care a stat pe grill şi care e plină de ingrediente, uneori burduşită chiar. Arată foarte bine în secţiune, când salata verde se combină cu cheddarul galben şi cu sosurile Andalouse şi Brazil. Cartofii prăjiţi sunt fantastici şi suspectez că ei sunt chiar pregătiţi de ei, poate chiar şi fierţi înainte de prăjire. Atenţie la multele sosuri de la interior când mâncaţi afară şi daţi pe bărbie. Am încercat şi un soi de crispy strips foarte fotogenice, aurii şi acoperite cu o crustă mai puţin groasă şi rigidă decât cea de la KFC.

Gust

După ce am încercat mai mult combinaţii de gusturi, ingrediente, m-am stabilit asupra uneia şi v-o las mai jos:

  • 2 porţii piept de pui
  • sos andalouse
  • sos brazil
  • cheddar
  • salată verde

Tu poţi să îţi faci de cap totuşi cu nuggets, carne tocată de vită, cordon bleu, falafel, tzatziki, ceapă, varză, sos sriracha, jalapeno, mozzarella, măsline, gorgonzola, ciuperci, bacon. Combinaţiile sunt nesfârşite. Au şi unele tacos predefinite, precum Istanbul French Taco, pe care l-am încercat şi eu: falafel, sos de usturoi, ketchup, mozzarella, salată, ceapă, sos de brânză şi cartofi prăjiţi.

Revenind la combinaţia de mai sus cheddar-ul e fantastic peste pieptul de pui şi cartofii prăjiţi şi fac o echipă foarte bună, gustativ. Sosul Andalouse este o specialitate belgiană, care include maioneză, pastă de tomate şi puţin ardei gras. E genială peste cartofi prăjiţi. Îl combin cu Brazil la recomandarea patronului de la restaurant iar acest sos dulce e realizat cu maioneză, puţin curry şi ananas, împăcându-se excelent cu carnea de pui.

Carnea e foarte fragedă, e numai piept umflat, plin, de calitate, dar şi nuggets au fost excelente.

Falafelul l-am simţit foarte light şi aromat, iar la preparatele cu ceapă, gustul său a fost foarte intens, poate prea intens. Tzatziki s-a lansat de vreo 2-3 săptămâni şi mi se pare că face preparatul cam apos. Personal aş pune mai multe legume ca să mai compensez din carne (cantitate uriaşă, dar şi sosuri). Salata verde şi varza ajută.

Tentaţia mare e ca la finalul zilei să zici că ai mâncat…. un soi de shaorma combinată cu tortilla, dar gustul e mai degrabă franţuzesco-indian-mexican. E o incursiune prin raftul de condimente al celui care a strâns destui magneţi pentru frigider încât să îi umple uşa. E un gust poliglot, cosmopolit, e de pe 2-3 continente şi totuşi e bine sincronizat.

Am încercat şi varianta cu carne tocată de vită şi e bună, dar nu e chiar pe gustul meu, mi se pare grea.

Crispy Strips sunt ceea ce îşi imagina Colonelul Sanders când se culca noaptea. Au o crustă subţire şi sunt „picante perverse”. Te ustură puţin, îţi dau senzaţia că le poţi mânca, stingi cu bere, lapte sau suc, iar apoi peste câteva ore… vei avea probleme. Am avut, s-a simţit că lava fierbinte, dar a meritat sacrificiul. 10 clase peste KFC! Cantitate cam mică, dar e mai degrabă ceva de gustat bun, decât să îţi umfli stomacul.

Apropo eu nu mănânc foarte picant, dar cascadorii intestinelor pot încerca sosurile Samourai şi Pili Pili, care sunt şi ele în meniu.

Oamenii ăştia îşi iau puiul de la o fermă de calitate şi ştiu să pregătească banalii cartofi prăjiţi şi banalul piept de pui la un nivel ce le duce la rang de artă. Aţi fi surprinşi câte restaurante de la noi dau greş cu ambele! Iar recomandările de sos de la patron fac totul să se îmbine într-un mod optim, neaşteptat.

Au şi deserturi, dar sunt banale, cel puţin din ce am gustat. Cred că sunt congelate şi luate de la o cofetărie parteneră.

Concluzie

Ştiu că tu cititorul eşti supărat că trebuie să „dai 30 lei pe o shaorma”, dar vreau să înţelegeţi 2 lucruri: NU e shaorma, iar cantitatea e foarte generoasă. Cele 400 de grame au părut uneori 600 şi am avut şi senzaţia că de vreo 2 ori mi-au trimis un XL în loc de L. Ţii în mână un „prunc” de lipie plin cu sosuri de pe 3 continente, pui fraged şi o lipie perpelită. Am încercat şi Sos Algerienne, care conţine ulei de răpiţă, piure de tomate, oţet, gălbenuş, ardei gras, ceapă şi arome care duc spre curry, dar parcă mai dulce şi mai plin.

Eu zic că merită toţi banii, chiar şi full price, deşi în 90% din cazuri am prins reducerea Bolt Food şi 19 lei mi s-a părut super oferta. Tacos Factory e mâncare la intersecţia a 3 continente: african, european şi american şi le iese foarte bine. Cu puţin noroc poate se popularizează French Taco-ul la noi şi vedem şi rivali sau reţete noi.

Program:

  • luni 12:30–23
  • marți 12:30–23
  • miercuri 12:30–23
  • joi 12:30–23
  • vineri 12:30–23
  • sâmbătă 12:30–23
  • duminică 12:30–23

De unde Comand: