Burgerul a devenit tot mai popular la comenzile Foodpanda; Iată evoluţia sa, fix de Ziua Burgerului

1
1197

Azi este sărbătoare pentru gurmanzi, 28 mai fiind Ziua Burgerului. Cu această ocazie Foodpanda ne dezvăluie cât de popular a fost burgerul la comenzile efectuate prin platforma sa în ultima vreme.

Aflăm că burgerii au înregistrat o creştere în preferinţele clienţilor, devenind unul dintre cele mai comandate preparate. În acest moment hamburgerii reprezintă în jur de 18% din comenzi. Pe plan local burgerii au crescut odată cu fenomenul food truck/street food şi au propriul eveniment dedicat, Burger Fest, care a avut loc la începutul lunii.

În topul oraşelor în care se comandă cei mai mulţi burgeri prin Foodpanda se află Bucureşti, Cluj-Napoca, dar şi Braşov. Vârful pentru comenzi de burgeri se înregistrează în ziua de vineri. Românii preferă să comande burgeri alături de cartofi prăjiţi (25% din comenzi), urmaţi de cei însoţiţi de salată, inele de ceapă, legume la grătar sau orez chiar.

Sosul de maioneză cu usturoi este preferat în rândul celor care comandă, urmat de sosul remoulade şi de cel uşor picant. În topul băuturilor comandate cu burgeri se află cele carbogazoase, cu 5.5%, urmat de apă minerală sau plată şi bere. Sunt sigur că eraţi curioşi şi de la ce restaurante se comandă cel mai mult burgeri prin Foodpanda.

În top se află South Burger Berceni din Bucureşti, Grătar Urban din Braşov şi Aria Burger din Bucureşti. Veţi găsi burgeri la 500 de restaurante din Bucureşti şi din ţară, înscrise în platforma Foodpanda.