“Cel mai bun vin din lume” s-a vândut la o licitaţie din Bucureşti; Cât costă un Promontory 2012

0
333

Licoarea numită “Cel mai bun vin din lume” a ajuns să fie vândută la o licitaţie din Bucureşti în ultima săptămână. E vorba despre 3 sticle de Promontory 2012, care au fost vândute la suma de 1200 de euro, în cadrul unei licitaţii organizate de Artmark.

Promontory 2012 a fost numit “cel mai bun vin din lume” de către ghidul de vinuri Bettane + Desseauve, conform celor de la Artmark. Este o producţie californiană, marca Napa Valley, de Bill Harlan. Promontory vine de la o pogdorie premium, cu metode premium. În Napa Valley se produc Carbernet Sauvignon-uri apreciate.

Cheia este solul, înconjurat de păduri şi plin de faună. Este un pământ dur, sălbatic, neîmblânzit, comparat de producătorii de vin cu Vestul Sălbatic. Rezultatul este un vin foarte mineralizat, aromă ascunsă în spatele celei de fructe roşii. Un geolog a pregătit zona ani întregi. În general solurile sunt vulcanice sau sedimentare, dar aici e vorba despre sol de al treilea tip, metamorfic, care apare în zonele din Franţa unde se produc vinuri de soi, Alsacia, Beaujolais şi zona Loire-ului.

Revenind la licitaţia de mai sus, în cadrul aceluiaşi proces Artmark s-a licitat pentru o cutie de 9 vinuri Bordeaux fine din anul 2007, vândute la suma de 6000 de euro. Se pornise de la 4900 de euro . S-a mai vândut şi un butoi de Flamboyant, Davino din 2017, un vin românesc la suma de 5000 de euro. Cel mai scump obiect supus la licitaţie nu s-a vândut: o sticlă de Domaine de la Romanee – Conti din 1998.