Festin cu Peşte în Parcul IOR în weekendul 24-26 martie

0
892

Suntem în Postul Paştelui şi mulţi se abţin de la preparatele preferate pentru o purificare corporală şi spirituală. Ei bine, în acest weekend se lasă cu dezlegare la peşte şi cu un eveniment tematic în Parcul IOR: Festin cu Peşte, semnat Autentic Events.

Între 24 şi 26 martie în Parcul IOR veţi putea savura peşte prăjit, la grătar sau în borş, cu lămâie, mămăliguţă sau usturoi. Peştele va fi vedeta acestui weekend, iar evenimentul are loc lângă Biserica de lemn Maramureşeană, ca de obicei. Suntem şi în plină sărbătoare a Bunei Vestiri din Postul Paştelui. Sute de kilograme de peşte şi alte zeci de sortimente de peşte şi fructe de mare sunt pregătite pentru eveniment.

Fie în varianta proaspătă, fie în cea preparată, tradiţională sau modernă. Vorbim despre salate cu peşte, ciorbă şi zacuscă de peşte. Crapul prăjit va fi acolo, somon, păstrăv, ciorbă de peşte, plachie, saramură, scoici, creveţi, fructe de mare, scrumbie, dar şi caracatiţă. Unele sunt pregătite la faţa locului, altele puse din timp, că zacusca de peşte spre exemplu.

Şi cei care nu ţin post au ce savura: grătare încinse cu sute de mititei, cârnăciori, costiţe şi frigărui. Însoţite de lipii coapte pe plită, murături, pastrame, tocane cu mămăliguţă, cotlete la grătar, sarmale, plăcinte maramureşene, plăcinte munteneşti, poale-n brâu. La desert vă aşteaptă cheesecake, clătite, gogoşi, prăjituri cu fructe, turtă dulce, dulceţuri şi gemuri.