KFC România începe anul 2024 cu o postare… ciudată

0
520

KFC România nu e străină de virale, între serialele online pe care le face şi postări şugubeţe. 2024 a început totuşi cu sprâncene ridicate, după ce contul oficial de Facebook KFC România şi-a făcut fanii „netrebnici mici”.

În prima zi de muncă din 2024, 3 ianuarie, KFC România a postat următoarele pe Facebook: „Ia ziceţi, netrebnici mici, cum v-a fost prima zi de muncă?”. Evident multă lume a reacţionat negativ, amintind de comenzi întârziate sau greşite, afirmând că postarea e făcută de „un cartof prăjit”, dar KFC a insistat să răspundă comentariilor pe ton amuzant şi împăciuitor.

„Netrebnic” poate însemna mizerabil, ticălos, nevrednic, dar „netrebnic mic” poate fi o remarcă jucăuşă, mai degrabă în cadrul unui cuplu, decât între prieteni. Unul dintre cele mai inspirate răspunsuri este „Netrebnicii ăştia mici te-au făcut pe tine mare”. Ca menţiune secundară, ultimul produs nou lansat de KFC a fost „Shaorma cu crispy”.

A venit prin noiembrie, am încercat-o în decembrie. Inconstanţa sa e problema: a fost excelentă la Braşov la AFI, oribilă la KFC Auchan Titan. Problema când serveşti ceva cu crustă în lipie, e că se creează „atmosferă”, umezelea în lipie şi sare crusta de pe pui. Poţi avea o shaorma întreagă numai cu crustă sărată.