Lidl produce mezeluri marca proprie “Cămara Noastră” şi “Pikok”, cu ingrediente şi procedee bio

0
1995

Lidl anunţă în această săptămână investiţii în produse marca proprie, “Cămara noastră” şi “Pikok”. Acestea sunt mezeluri marcate pe ambalaj cu “Reţetă Curată” şi se remarcă prin faptul că au eliminat din ingrediente 6 aditivi: soia, amidon, MDM, monoglutamat, gluten şi coloranţi sintetici.

Această iniţiativă face parte din strategia de dezvoltare durabilă a companiei. Lidl doreşte să îşi îmbunătăţească calitatea produselor comercializate, după ce în 2018 a eliminat ouăle provenite de la găini crescute în baterii. Asta nu doar pentru sortimentul său, ci şi pentru produsele cumpărate de la furnizori locali.

Iată aditivii eliminaţi şi detalii despre ei:

  • Soia: sursă de proteină vegetală, care poate fi alergenă şi a fost asociată cu ginecomastia
  • MDM: ingredient obţinut prin dezosarea mecanică a cărnii
  • Amidon: agent de îngroşare şi stabilizare, care reţine apa din compoziţia produsului
  • Gluten: alergen care se găseşte în diverse cereale, care nu e tolerat de anumite persoane
  • Coloranţi sintetici: obţinuţi prin procese chimice
  • Monoglutamat (E621)

Lidl este unul dintre supermarketurile cele mai de succes din Europa, o firmă germană cu prezenţă în 30 de ţări de pe glob şi cu 10.500 de magazine la nivel mondial. Are peste 260.000 de angajaţi, dintre care 6000 în România.