Ograda din Cămară aduce produse tradiţionale în Piaţa Voievozilor din Iaşi

0
1637

Acum că suntem într-un soi de acalmie a evenimentelor Street Food descoperim mici evenimente culinare regionale axate pe produse şi preparate tradiţionale. Printre ele se numără Ograda din Cămară, care are loc la Iaşi între 17 şi 18 august.

Evenimentul se desfăşoară pe esplanada Oancea din cartierul Tătăraşi şi acesta este al doilea eveniment de gen doar în această lună. Se desfăşoară între orele 07:00 şi 16:00, fiind iniţiat de Asociaţia Magazinelor de proximitate La Băcănie, alături de Primăria Municipiului Iaşi. Vor participa producători locali de legume (Familia Hoşliag), salate proaspete (Ograda cu Legume), dar şi fructe (Pofta Locului).

Veţi putea degusta şi brânzeturi de la Vio Lactate, dar şi cosmetice naturale de la Lavanda Laurei. Iubitorii de carne afumată, pastramă şi alte cărnuri fine pot găsi preparate pe gustul lor la standul Fabrica de Fum. Vor fi disponibile şi vinuri bio, miere de albine şi cosmetice.

Trebuie spus că în perioada 3-4 august a mai avut loc o ediţie Ograda din Cămară, unde au făcut senzaţie dulceaţă de ardei iute, siropul de cătină, de lavandă şi pâine cu maia. Un procent din vânzarea produselor a mers la un caz social.