Târgul de Toamnă debutează la Galaţi pe 20 septembrie; Află programul

0
1286

După câteva evenimente tip Street Food Festival, oraşul Galaţi se pregăteşte să găzduiască Târgul de Toamnă. Se desfăşoară între 20 şi 22 septembrie în Piaţa Centrală a oraşului şi include concerte, un flashmob, dansuri şi multe bunătăţi.

Suntem în perioada în care se face mustul, se frig peştii proaspăt prinşi şi se mănâncă pastramă de berbecuţ cu mămăligă. Practic în următoarea lună vom alterna între Oktoberfest-uri şi festivaluri ale toamnei, recoltei şi mustului. Ei bine, Piaţa Centrală din Galaţi va găzdui ediţia cu numărul 18 a Târgului de Toamnă începând cu ziua de vineri, 20 septembrie.

Marea deschidere are loc la ora 9:30, iar prezentatorul evenimentului va fi artistul popular Paul Buta. Vor avea loc şi momente de muzică şi dans, oferite de soliştii Mioara Velicu şi Gelu Voicu. E în plan şi un flashmob cu dansatori pregătiţi de Virgil Tăbuş. În centrul atenţiei se vor afla totuşi producătorii locali de fructe şi legume, care îşi vor prezenta recolta.

Veţi putea degusta zacuscă proaspătă, murături, produse de peşte, mezeluri şi brânzeturi. Vor exista şi produse de panificaţie şi brutărie, patiserie şi cofetărie, dar şi vin, bere şi tării. Nu lipsesc mierea, produse apicole diverse, florile şi vor fi chiar şi crescători de porumbei şi animale de companie. Meşterii populari vor aduce podoabe, bibelouri, produse de port tradiţional sau decoraţiuni.

Cei mici pot participa la ateliere de creaţie, dansuri şi pictură pe faţă. Gălăţenii vor fi întâmpinaţi cu plăcinte calde şi vor primi câte o cărticică cu reţete tradiţionale, plus o sacoşă inscripţionată pentru cumpărăturile făcute la târg. Pe loc se vor pregăti grătare cu pastramă şi mâncăruri la ceaun. Sperăm ca şi vremea să fie bună.