TV Paprika a pregătit noi emisiuni pentru luna aprilie: Şcoala culinară a lui Rory O’Connell, Mâncăruri rapide cu Donal

0
392

Luna aprilie este una specială, fiind cea în care sărbătorim Paştele Catolic, iar TV Paprika ne-a pregătit o sumedenie de emisiuni pe care să le savurăm în mini vacanţă. Avem grila de programe pentru aprilie 2021, care include nume noi, dar şi câteva deja cunoscute. Le detaliem mai jos.

Printre noutăţi se numără “Şcoala culinară a lui Rory O’Connell”, care are premiera pe 6 aprilie, de la ora 20:30. Vor fi difuzate sezoanele 2, 3 şi 4, cu 24 de episoade a câte 30 de minute. Rory O’Connell este probabil cel mai experimentat instructor culinar din Irlanda, el predând arta culinară de peste 30 de ani, iar alături de sora sa, Darina Allen a fondat şcoala de gastronomie Ballymaloe Cookery School. În această nouă producţie, Rory va prezenta tehnicile de bază, clasice şi mereu actuale pe care fiecare bucătar trebuie să le cunoască şi să le aplice pentru a găti bine.

Între timp soseşte şi emisiunea “Mâncăruri rapide cu Donal”, care are premiera pe 12 aprilie de la ora 21:00. Include 17 episoade a câte 30 de minute, iar gazda, pe numele său Donal va prezenta reţete adevărate, autentice şi rapide, care pot fi preparate din ingrediente simple şi cu metode culinare practice. Ele stau la baza oricăror mâncăruri gustoase de casă. Aveţi nevoie de câteva ustensile şi ingrediente şi sunteţi gata, putând crea o cină rapidă şi gata de servire. Pe lângă preparate, Donal o să vă încarce cu energie pozitivă.

Grila de programe pentru luna aprilie mai include şi producţii precum “Bucătarul cel bun şi bucătarul cel rău”, cu Rachel Khoo, care se întoarce pentru a împărtăşi noi idei şi secrete culinare. Revine şi “Evadare în Italia cu Gino”, dar şi “Gordon, Gino şi Fred: Crăciun în Maroc”. Maeştrii cofetari au şi ei câteva emisiuni dedicate, iar Jamie Oliver va găti italieneşte pentru noi.