Când are loc premiera Chefi la Cuţite pe Antena 1?

0
333

A venit şi vestea pe care o aşteptăm cu toţii: se întoarce emisiunea Chefi la Cuţite, pe Antena 1 şi avem şi data de lansare a noului sezon. Noul sezon, al 14-lea va reveni de pe 17 noiembrie 2024, pe Antena 1, de la ora 20:00. În juriu se află Chef Richard Abou Zaki, Chef Alexandru Sautner, Chef Orlando Zaharia şi Chef Stefan Popescu.

Vom avea o nouă rundă de audiţii pe nevăzute, o arenă cu bătălii aprige pentru amulete şi o miză neaşteptată. Farfurii surprinzătoare sunt gata să apară pe micile ecrane, cu cele mai trăznite şi originale ingrediente. Vor fi şi invitaţi speciali, din „aristocraţia artei culinare internaţionale”, conform comunicatului de presă. Cei 4 juraţi se vor întrece în măiestrie pentru amulete.

Prezentator rămâne Irina Fodor, iar emisiunea se va difuza pe Antena 1 în fiecare duminică, de la ora 20:00, dar şi luni, marţi şi miercuri de la 20:30. Începând din acest sezon, pe lângă premiul în bani, câştigătorul sau câştigătoarea marelui trofeu va primi şi un stagiu de pregătire de o lună la restaurantul Retroscena din Italia. Este oferit de către Chef Richard Abou Zaki. E vorba despre un restaurant cu o stea Michelin.

Vă reamintesc şi că premiul cel mare este de 30.000 de euro. Vă reamintesc că Mihai Dragomir din echipa lui Chef Alexandru Sautner a câştigat sezonul 13 din Chefi la Cuţite, în luna mai 2024. Tânărul are doar 24 de ani.