Bolt Food ajunge la Constanţa, cu oferte speciale la debut

0
1056

Finalul de lună aduce o extindere a serviciilor Bolt. Serviciul de ride sharing, care are şi o latură de food delivery ajunge în noi oraşe din România, după ce a pariat doar pe Capitală până acum. Bolt Food ajunge de azi la Constanţa, oferind constănţenilor o gamă completă de servicii.

Până acum compania era prezentă cu serviciile de ride sharing şi micro mobilitate (trotinete electirce) în acest oraş. Bolt Food a intrat în oraşul din sud estul ţării, oferind servicii de livrare fără contact, iar în perioada lansării sunt şi oferte promoţionale. Nu se percepe nici o taxă de livrare, în limita unei distanţe de 4 kilometri, iar clienţii vor plăti doar mâncarea comandată. Printre partenerii confirmaţi deja de Bolt Food se numără Nikos Greek Taverna, Salad Box, Chopstix, Noodle Pack, La Grande Brioche, dar lista se va extinde.

La nivel naţional Bolt are deja sute de restaurante partenere şi a preluat o parte din echipa Uber Eats, atunci când acest operator s-a retras din ţara noastră în 2020. Aplicaţia Bolt Food se află în Play Store şi App Store, oferind o interfaţă intuitivă şi care scoate în evidenţă ofertele şi reducerile în zona de sus, urmate de restaurantele din proximitatea utilizatorului. Veţi primi o estimare a timpului de livrare, veţi putea comunica cu şoferul şi vedea şi orele la care livrează restaurantele.

De la sosirea sa în România, Bolt Food a avut cel puţin 5, dacă nu chiar mai multe campanii de câteva săptămâni de reduceri de 30% sau chiar 40%. Astfel puteai comanda un taco de la Tacos Factory la 17 lei, o pizza Camionetta de 32 cm la 19 lei sau un burger cu cartofi la 18 lei. Poate cea mai bună ofertă vine de la Sushi Master, cu 57 de lei pentru 32 de bucăţi.