Unilever dă startul campaniei „De azi ai verde la fapte bune” și pune la bătaie 4x automobile Fiat 500 Hybrid, 30x trotinete electrice

0
1126
Unilever

Unilever este după cum bine știți, unul dintre principalii furnizori mondiali care comercializează bunuri de larg consum. Este o companie cunoscută pentru implicarea sa în promovarea unui stil de viață sănătos. Acum, cu ocazia aniversării a 30 de ani de când primele produse ale companiei au intrat pe piața din România, se dă startul unei campanii promoționale.

Cu numele „De azi ai verde la fapte bune”, această campanie este susținută de toate mărcile cu tradiție ale Unilever. Promoția are loc în 2 valuri, între 9 iulie – 15 august și între 15 septembrie – 1 noiembrie. Și premiile sunt cu tematică de sustenabilitate și ai șansa de a câștiga produse care fac bine mediului înconjurător. Vorbim despre autoturisme hybrid și trotinete electrice.

Unilever

De asemenea, doar prin înscrierea în campaniei, vei contribui la combatarea unei probleme de mediu cu impact la nivel global și anume fenomenul de deșertificare. Pentru fiecare bon sau factură înscrise în campanie, Unilever plantează un copac în regiunea aridă din sudul României. Copacii vor fi plantați în comuna Mârșani din județul Dolj, alături de Plantăm fapte bune în România.

Pentru a participa la concurs va trebui să cumperi 2 produse din mărci diferite Unilever pe aceeași bon fiscal. Apoi vei înscrie bonul pe unilevertepremiaza.ro și vei participa la tragerile la sorți. Sunt puse la bătaie 4x automobile FIAT 500 Hybrid și 30x trotinete electrice. Unilever amintește de acțiunea amplă de împădurire demarată anul trecut alături de Plantăm fapte bune în România.

Această inițiativă are ca scop plantarea a 300.000 de puieți până la final de an 2022 și se luptă astfel împotriva fenomenului de deșertificare. Anul trecut au fost plantați 150.000 de arbori în județul Dolj iar anul acesta au fost plantați încă 75.000 în aceeași zonă. Prin această campanie vor fi plantați alți 75.000 de copaci.