We Love Music Festival aduce 30 de artişti şi food truck-uri la Râmnicu Vâlcea de pe 18 august

0
1089

Sezonul festivalurilor muzicale e departe de a se fi încheiat, iar următorul mare eveniment de genul este We Love Music Festival. Se desfăşoară la Râmnicu Vâlcea, reuneşte peste 30 de artişti români şi internaţionali şi avem detalii despre el mai jos.

Festivalul We Love Music se desfăşoară în perioada 18-21 august în cartierul Feţeni. Pe scenă vor urca nume precum DJ Project, Dr. Alban, Ronan Keating, 3 Sud Est, Connect-R, N&D şi Lou Bega. Organizatorii evenimentului sunt Sprint Media şi Primăria Râmnicu Vâlcea. Locul în care se ţine evenimentul este practic la marginea pădurii din Râmnicu Vâlcea şi va fi gândit pentru a găzdui atât tineri petrecăreţi, cât şi familişti.

Festivalul va include un parc de distracţii, zona de food court cu food trucks şi multe altele. M-am uitat rapid pe pagina de Facebook a evenimentului şi am găsit acolo food truck-urile următoare:

  • Prosecco and Cocktails
  • Burgers and waffles
  • Bubble Waffle
  • Switch Morn Coffee
  • Burger Chef Van

Şanse mari să găsim şi ceva pizza la Camionetta sau alte truck-uri similare, cannoli, wrap-uri cu pui şi vită, mâncare indiană de la Indivan şi clătite. După show-urile live de pe scenă va avea loc Mega Petrecerea Disco Anul 2000, unde se va putea dansa până dimineaţa. Prezentatori ai show-ului sunt Liana Stanciu şi Nick de la N&D.