Kaufland deschide magazinul cu numărul 15 în Bucureşti; Se află pe Bulevardul Theodor Pallady

1
1874

Luna trecută Kaufland deschidea magazinul cu numărul 130 în ţara noastră, iar acea locaţie se afla în Bucureşti, pe Energeticienilor. Tot în Bucureşti apare acum încă o unitate nouă, de această dată pe Bulevardul Theodor Pallady numărul 51. Acesta este magazinul cu numărul 15 din Bucureşti al companiei şi cu numărul 132 din ţară.

Odată cu deschiderea noului magazin au fost create 130 de locuri de muncă noi. Inaugurarea s-a făcut pe 1 iunie, iar unitatea are o suprafaţă de vânzare de peste 3700 de metri pătraţi, integrată într-o zonă totală de 3700 de metri pătraţi. Este al cincilea magazin deschis de Kaufland în anul financiar 2020 (martie 2020-februarie 2021), iar planurile de expansiune vor continua. Aveţi la dispoziţie şi o parcare extinsă de 293 de locuri şi locuri speciale pentru încărcarea maşinii electrice. E vorba despre o staţie de încărcare e-charge pentru maşinile electrice, operată de Renovatio şi susţinută financiar de Kaufland.

Magazinul cel nou are 12 case de marcat standard şi alte 6 de tip self service, pentru cei care doresc să economisească timp. Programul de funcţionare este de luni până sâmbătă între orele 07:30 şi 23:00, iar duminică de la 08:00 la 20:00. Kaufland nu uita de aspectul reciclării, oferind şi un automat de tip self service pentru 3 tipuri de ambalaje: PET (cu volum de până la 3 litri), sticlă şi doze de aluminiu (volum de până la 1 litru). Acesta se găseşte la intrarea în magazin. Există şi un punct Grill, farmacie, Pet Shop, cofetărie şi Food Court.

Locaţia are un acoperiş ecologic verde, de peste 1800 de metri pătraţi (include un mix de plante rezistente la condiţiile meteo). Magazinul respectă toate măsurile sporite de protecţie şi prevenţie contra Covid-19, de la geamuri de protecţie din plexiglas la casă, până la vizierele, măştile şi mănuşile folosite de angajaţi. Există şi staţii cu dezinfectant pentru mâini gratuite.

Kaufland are în acest moment 1300 de magazine în 8 ţări, dar şi 132.000 de angajaţi.