McDonald’s România lansează un program intern de voluntariat: Voluntar@M

0
962

McDonald’s România anunţă lansarea programului intern de voluntariat „Voluntar@M”, un program desfăşurat la nivel naţional. El se petrece în cadrul angajamentului asumat de companie de a contribui în mod activ la protejarea mediului înconjurător şi de a construi un viitor mai bun pentru comunităţile locale.

Programul urmăreşte să implice un număr cât mai mare din angajaţii McDonald’s în acţiuni de voluntariat. Prima activitate din cadrul Voluntar@M a avut loc pe data de 6 aprilie, atunci când 160 de angajaţi de la restaurantele McDonald’s şi de la sediul central au contribuit la plantarea a peste 4800 de puieţi forestieri din specii mixte în judeţul Călăraşi. Acţiunea s-a petrecut sub îndrumarea Asociaţiei Viitor Plus, parte a unui efort de refacere a pădurii pe lunca Argesşlui, de-a lungul DN41.

„Pentru McDonald’s, implicarea în comunitățile din care facem parte și sprijinul oferit celor aflați în situații vulnerabile reprezintă o parte importantă a activității noastre curente. În același timp, privim cu responsabilitate misiunea pe care o avem de a acționa într-o direcție sustenabilă și de a proteja natura. De aceea, Voluntar@M reprezintă o continuare firească a dorinței noastre de a crea un program extins de voluntariat – un cadru care încurajează schimbarea pozitivă pe care ne-o dorim pentru o lume mai bună, dar și pentru un mediu mai curat.”, a declarat Paul Drăgan, Director General Premier Restaurants România.

Programul Voluntariat@M ar trebui să continue pe parcursul anului, cu acţiuni de ecologizare şi plantare, dar şi prin implicarea angajaţilor McDonald’s România în activităţi de voluntariat împreună cu Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald. Aceste acţiuni se vor petrece la sediul Caselor Ronald McDonald din Bucureşti, Timişoara sau Iaşi.

McDonald’s este prezentă în România cu 92 de restaurante în 28 de oraşe, are peste 5000 de angajaţi şi a investit peste 800 de milioane de lei în România.