Pizza Hut România se repoziţionează la nivel naţional: meniuri noi, aripioare, burgeri în 22 de locaţii

0
957

La începutul acestui an aflăm că Pizza Hut România abordează un nou stil de meniuri, cu accent pe coaste, burgeri şi deserturi noi. Acum oferta se extinde şi dincolo de Capitală şi este promovată cu o serie de spoturi TV. Pizza Hut România se repoziţionează cu această ocazie pe piaţa de food service de la noi şi aplică noile meniuri în toate cele 22 de locaţii ale sale din ţară.

Conceptul cel nou de meniu este o realizare marca Chef Nico Lontras şi se remarcă prin preparate precum coaste cu sos sweet chili, burgeri, tacos, aripioare cu sos barbeque şi deserturi noi. Apar şi cocktailuri noi, atât cu alcool, cât şi fără. Brandul Pizza Hut se află pe piaţa locală de mai bine de două decenii, mizând pe abordarea clasică, cu pizza şi paste, plus câteva deserturi clasice.

Noua experienţă a fost demarată odată cu modernizarea primului restaurant din ţară, cel din piaţa Romană. Anul trecut în afară de noul design venea şi noul meniu. La început de an am avut chiar ocazia să degustăm unele dintre preparate, precum quesadilla, supă de roşii cu popcorn sau genialul desert cu unt de arahide, gem şi turtă dulce. Restaurantele Pizza Hut vă permit să alegeţi la prânz meniuri la preţuri accesibile, precum Classic Choice. Acesta include o pizza Margherita mică cu două toppinguri la alegere, supă cremă de legume sau cremă de roşii.

Există şi Noon Light, meniu cu Flatbread Zucchini cu brânză sau bacon, spanac, alături de salată caprese. Apoi aveţi şi opţiunea Midday în Italy, adică o pizza Margherita mică sau Spaghetti Bolognese, plus 3 bruschette cu roşii, parmezan, busuioc şi rucola. De pe 17 septembrie, clienţii se pot bucura şi de Classic Burger, meniu de prânz ce conţine un mix de carne, cartofi prăjiţi şi sos la alegere.

Oferta este disponibilă zinic între 10:00 şi 18:00 de luni până vineri, până la 8 noiembrie 2018.