Starbucks pregăteşte deschiderea unei noi cafenele la Sibiu; Iată detalii

1
2012

Starbucks deschidea prima cafenea la Sibiu anul trecut, iar acum se pregăteşte de extindere în acest oraş. Pregătirile au început deja pentru deschiderea unei a doua cafenele, tot la Sibiu. A doua locaţie se află într-o zonă cu trafic intens şi cu clădiri de birouri.

Veţi putea degusta un Pumpkin Spice Late pe viitor la parterul clădirii Plaza nr. 35, aflată la intersecţia Bulevardului Mihai Viteazu şi Calea Dumbrăvii. Această nouă locaţie vine în completarea celei de anul trecut, care s-a bucurat de multă popularitate şi de mulţi clienţi. Aceea se află în Piaţa Mare şi a debutat aproape de Crăciun, cu produse festive şi aromă de scorţişoară.

Se discută chiar despre o a treia locaţie în Sibiu, pe fondul feedbackului pozitiv legat de cafenea. Noul spaţiu este în proces de amenajare şi va fi deschis în următoarele săptămâni. În ultima săptămână Starbucks a inaugurat o cafenea nouă lângă Guvern, în Bucureşti, asta după ce a deschis o locaţie şi în Piteşti în centrul Comercial Trivale la început de vară. Au început să fie şi mai multe locaţii Reserve, după inaugurarea celei de pe Lipscani în februarie.

Brandul Starbucks este sub tutela grupului polonez de francizare Amrest, care deţine peste o mie de unităţi în Europa. Reprezentanţii companiei au declarat cu 2 ani în urmă că România era cea mai protitabila piaţă la acel moment, cu profit operaţional de peste 25%. Amrest operează Starbucks în ţări ca Germania, Polonia, Cehia, România, Ungaria şi Bulgaria.