Spartan deschide un restaurant nou lângă Mănăstirea Putna, la Vicov

0
621

Spartan este din nou subiect de ştiri de această dată deschizând un nou restaurant într-o locaţie inedită: aproape de Mănăstirea Putna. Lanţul de restaurante fast food Spartan a ajuns la 56 de locaţii existente, cea mai nouă aflându-se în oraşul Vicov, judeţul Suceava.

Businessul patronat de antreprenorul sucevean Ştefan Mandachi motivează această deschidere prin dorinţa de a sprijini mediul de afaceri, într-o perioadă când industria HoReCa este grav lovită de pandemie. Există şi o abordare nouă pentru această locaţie, noua unitate fiind prima franciză Spartan cu redevenţă lunară zero. Începând cu luna mai a acestui an au fost eliminate toate redevenţele pentru francizaţi. Asta se întâmplă în condiţiile în care din cele 56 de restaurante Spartan, peste 50% dintre ele funcţionează în regim de franciză.

Noua unitate francizată îi aparţine lui Florea Lucian, un antreprenor sucevean de 31 de ani, care a fondat lanţurile AutoAlbina şi Fryday. Ca element inedit restaurantul cel nou se află aproape de Mănăstirea Putna, monument cu puternică încărcătura spirituală şi care atrage un număr mare de turişti. Restaurantul are 50 de locuri pe terasă şi respectă normele şi regulile legate de protecţia contra contaminării cu Covid-19. Au fost create 16 locuri noi de muncă cu această deschidere.

A fost necesară o investiţie de 115.500 de euro pentru această inaugurare. Restaurantul are în meniu preparate cu specific grecesc, pregătite într-o modalitate originală. Ştefan Mandachi şi-a exprimat şi intenţia a deschide un Spartan în Târgovişte şi este în plan şi o extindere în vestul Europei. Lanţul Spartan pornea la drum în 2012 şi are unităţi deschise în 23 de oraşe din ţară. În martie Spartan oferă fast food gratuit angajaţilor instituţiilor care se aflau în prima linie în lupta contra pandemiei.

Sursa foto