Festivalurile toamnei continuă, de această dată cu Festivalul Culinar Multitenic şi Roadele Toamnei, care va debuta la Timişoara pe 1 octombrie. Are loc pe 1 şi 2 octombrie şi se desfăşoară la Muzeul Satului Bănăţean Timişoara, cu intrare liberă.
Deschiderea oficială are loc pe 1 octombrie, de la ora 10:00. Pe parcursul a două zile vă puteţi delecta cu bunătăţi din Banat, specialităţi culinare locale, dar şi achiziţiona roadele muncii agricultorilor din zonă. Veţi găsi acolo meşteri populari, muzica şi dansuri. Între orele 10:00 şi 17:00 au loc evenimentele, cu muzică pe scenă între 12:00 şi 16:00, iar duminică între 10:00 şi 20:00 este programul complet al zilei. Atunci spectacolul are loc între 14:00 şi 18:00.
Veţi găsi la vânzare ceapă, usturoi, cartofi, ardei graşi, morcovi, dar şi struguri şi mere. De asemenea localnicii şi micii producători locali vor veni cu şonc, cârnaţi, kaizer, nuci, pâine făcută în casă şi lebăr. Va fi şi un stand bogat cu dulceţuri şi gemuri, flori de lavandă, ule de lavandă, ceaiuri şi sevă de mesteacăn, plus miere cu propolis şi fagure. Nu vor lipsi mustul proaspăt, vinul şi tăria locală.
Detalii aici.