Zilele Dovleacului 2025 revin în Buzău; festival cu gust de toamnă

0
290
Zilele Dovleacului

Dacă ai chef de toamnă adevărată, dă o fugă între 10 și 19 octombrie la Poșta Câlnău, în județul Buzău. Acolo are loc a IX-a ediție a festivalului gastronomic Zilele Dovleacului. Este un eveniment care aduce la un loc gusturi de sezon, tradiții locale și preparate cu dovleac în toate formele lui.

Evenimentul se desfășoară în apropierea DN2 (E85), într-o nouă locație – Cuptorul Bunicii, loc cu nume potrivit pentru un festival de toamnă. Organizatorii sunt Asociația Micilor Fermieri „Dovlecelul Buzoian”, care promit o atmosferă autentică și o mulțime de delicii pe bază de dovleac.

Dovleac copt, plăcinte și delicii locale la Zilele Dovleacului 2025

Pe lângă gustul inconfundabil al dovleacului copt, te așteaptă plăcinte, supe, gemuri, prăjituri și chiar băuturi de sezon. Totul e pregătit de gospodine și producători locali, iar rețetele sunt simple, tradiționale și bazate pe ingrediente naturale.

Dovleacul devine vedeta absolută a festivalului. Fie că e copt, fiert, transformat în supă-cremă sau tăiat feliuțe și rumenit în cuptor. Dar nu e vorba doar de mâncare. Atmosfera e completată de muzică populară, standuri de produse locale, ateliere pentru copii și demonstrații culinare live.

Ediția din 2025 vine cu accent pe producători mici, pe povești locale și pe gustul simplu al toamnei. Cei care ajung aici vor găsi și dovleci uriași, numai buni de fotografiat, dar și soiuri variate, de la cei pentru plăcinte, până la cei ornamentali.

Organizatorii încurajează și participarea celor care vor să expună sau să se implice. Detalii aici.

Coordonatele GPS ale locației sunt: 45°14’51.9″N 26°52’50.2″E, în caz că vrei să ajungi direct la sursă, cu Waze sau Google Maps.