Băcănia-Cofetărie GMG – O gură de autentic într-o Timișoară în continuă schimbare

0
132

Pe o piață în care brandurile vin și pleacă, iar fast-food-ul uniform tinde să acopere gusturile locale, în inima Timișoarei se ridică un concept cu parfum de copilărie și suflet de țăran gospodar: Băcănia-Cofetărie GMG. Mai întâi timid, într-un cartier liniștit – Calea Lipovei –, iar acum, în toată splendoarea sa restaurată, în Piața Maria.

Aici, în fostul loc al unei pizzerii legendare, s-a reînfiripat ideea de alimentație curată, locală, cu rădăcini în grădina bunicilor și laboratorul de cofetărie al prietenei din familie. În rafturi găsești tot ce ai vrea să păstrezi într-o cămară de poveste. Mezeluri curate din Harghita și Beiuș, virșli, salam de urs, cârnați de mistreț, ciolan afumat și conserve în untură ca la bunica. Brânzeturi aromate de la Rădești, lactate cu nume de familie – Gabriella – și delicii din carne de Mangalița, toate aliniate cu mândrie în vitrine.

Și dacă ești pofticios, dar atent cu zahărul, ai o zonă întreagă cu bunătăți fără îndulcitori adăugați: dulceață, siropuri, înghețată artizanală de Arad, chiar și mied premiat sau cidru din Deta. Prăjiturile vin de la laboratorul Casa Dulce Karina, care face doboș, eclere cu caramel, amandine și rulouri cu fistic care trezesc amintiri cu zăpezi mari și farfurii colorate. În apropierea sărbătorilor, torturile devin opere de artă comestibilă – lucrate cu mâinile și inima, ca să ofere nu doar gust, ci și emoție.

Pe lângă vitrinele pline și atmosfera de prietenie caldă, GMG se mândrește cu o rețea de peste 70 de furnizori locali, majoritatea agricultori sau crescători care „închid cercul” – își cultivă materia primă, o transformă, o ambalează și o trimit, în cantități mici, direct spre raft. Asta înseamnă autenticitate și trasabilitate, dar și susținerea economiei locale într-un mod profund și onest.

Sursa foto