Târgul de Paşte de la Sibiu şi-a deschis porţile la finalul săptămânii trecute şi organizatorii promit că aceasta este cea mai mare ediţie de până acum. Este organizat în Piaţa Mare şi a ajuns la a noua ediţie. Aflaţi detalii mai jos.
În ultimii ani la târg veneau în jur de 40 sau 45 de comercianţi, iar acum peste 50 de căsuţe au fost pregătite. Căsuţele sunt deschise între 30 martie şi 10 aprilie. Cum sărbătoarea este una sobră, marcată de tristeţe nu vor avea loc concerte sau manifestări ale veseliei, ci mai degrabă expoziţii de produse artizanale şi degustări.
Producători din 37 de judeţe ale ţării se vor afla în Piaţa Mare, prezentând bijuterii, costume tradiţionale, ouă încondeiate, podoabe şi preparate speciale. Un trenuleţ turistic a fost de asemenea pregătit. Se vor găsi şi lumânări decorative parfumate, coroniţe şi alte ornamente pascale. Cât despre „potol”, veţi putea degusta murături şi zacuscă, miere de albine şi alte produse din apilcutură.
Există şi şi brânzeturi olandeze, dulciuri, figurine din ciocolată, migdale şi fructe pralinate sau ciocolată fără zahăr. Plăcinte, clătite uriaşe, un choco kebab trăznit şi gogoşi turceşti vă aşteaptă acolo. Intrigă şi crochetele mexicane, probabil celebrele churros, plus tornado chips, nachos, hot dog, burgeri şi cafea de la Coffee Bike.
Târgul este deschis zilnic între orele 11:00 şi 21:00. Alte informaţii găsiţi aici.